Specialiști și organizații civice îi cer lui Tuță să suspende licitația de 160 de milioane de euro pentru spațiile verzi. Care sunt motivele

Specialiști și organizații civice îi cer lui Tuță să suspende licitația de 160 de milioane de euro pentru spațiile verzi. Care sunt motivele
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Peisagiști, arboricultori și mai multe organizații civice și profesionale i-au trimis o scrisoare primarului Sectorului 1, George Tuță, prin care îi cer să suspende o licitație de aproximativ 160 milioane de euro.

Prin această procedură lansată pe 12 mai, Primăria Sectorului 1 își caută firme care să asigure întreținerea parcurilor, aliniamentelor stradale, curților de școli și a altor spații verzi publice.

Până în prezent nu a fost depusă nicio ofertă, însă termenul de depunere nu a expirat.

Semnatarii și susținătorii lor susțin că documentația licitației ridică numeroase probleme tehnice și că, înainte de atribuirea unor contracte de o asemenea anvergură, administrația locală ar trebui să organizeze o consultare publică. Nu e, însă, timpul pierdut: dacă suspendă procedura, poate organiza și acum dezbaterea.

Primăria Sectorului 1 a împărțit suprafața de spațiu verde pe care urmează să o administreze în 8 loturi și a stabilit cantitățile de lucrări care vor trebui executate de viitorii contractori. Detalii, în documentația licitației, aici.

Potrivit organizațiilor semnatare, documentația este însă insuficient de clară pentru a permite evaluarea corectă a modului în care vor fi gestionate spațiile verzi și verificarea eficienței lucrărilor realizate.

Argumentele tehnice sunt formulate de peisagista Diana Culescu și de arborista Andreea Răducu-Lefter.

Ce reproșează specialiștii

În scrisoarea adresată primarului George Tuță, semnatarii susțin că:

  • suprafețele care urmează să fie întreținute nu sunt suficient de clar delimitate, ceea ce face dificilă verificarea lucrărilor efectuate și a cantităților de servicii facturate;
  • nu există planuri de management adaptate fiecărui spațiu verde, ci doar cantități globale de lucrări aplicate unor zone foarte diferite între ele, ceea ce face imposibilă evaluarea eficienței intervențiilor;
  • este prevăzută continuarea colectării frunzelor căzute, deși acestea contribuie la fertilizarea naturală a solului și la susținerea biodiversității;
  • mulciul este tratat mai degrabă ca element decorativ decât ca instrument pentru protejarea și regenerarea vegetației;
  • nu există o corelare clară între lucrările solicitate și timpul necesar executării acestora;
  • documentația utilizează termenul „peisagist” și pentru categorii de personal care nu dețin calificarea profesională specifică.

„Angajamentele climatice nu pot rămâne simple declarații”

Semnatarii solicită organizarea unei dezbateri publice înainte de continuarea procedurii și susțin că o astfel de consultare ar fi în acord cu angajamentele asumate recent de administrația locală.

„Considerăm că o astfel de dezbatere reprezintă o continuare firească a angajamentelor pe care Primăria Sectorului 1 și le-a asumat prin Carta Albă a Rezilienței Climatice, votată recent în Consiliul Local, și reafirmate prin parteneriatul anunțat pe 11 iunie 2026 în materie de dezvoltare durabilă, Agenda ONU 2030 și Strategia Națională 2030.

O administrație care și-a asumat public astfel de obiective nu poate trata gestiunea spațiilor verzi, printr-un acord-cadru de această anvergură și durată, ca pe o simplă procedură tehnico-administrativă de rutină.

De asemenea, reamintim și de angajamentul asumat de domnul primar George Tuță în cadrul întâlnirii cu grupurile civice din februarie 2025, cu ocazia căreia am decis împreună că temele care țin de spații verzi vor face obiectul unor procese de consultare publică.

Documentația de atribuire ridică o serie de aspecte tehnice care necesită dezbatere publică înainte de publicarea anunțului de participare.

(...) O dezbatere publică ar oferi cadrul necesar pentru ca specificațiile tehnice și standardele de execuție să fie corelate efectiv cu obiectivele climatice declarate, asigurând transparență și participare reală a comunității la decizii care afectează direct calitatea vieții și a mediului urban.

Altfel, angajamentele climatice asumate public riscă să rămână declarații fără corespondent în practica administrativă

(...) Având în vedere aspectele prezentate mai sus, vă solicităm respectuos suspendarea procedurii de atribuire a contractului privind gestionarea spațiilor verzi până la o dezbatere cu specialiștii și societatea civilă ce susțin acest punct de vedere.”, se arată în scrisoarea adresată primarului Sectorului 1.

Scrisoare adresată lui George Tuță este semnată de peisagista Diana Culescu și de arborista Andreea Răducu-Lefter.

Iar organizațiile care susțin demersul sunt:

  • Asociația Peisagiștilor din România – AsoP, Filiala București-Ilfov
  • Asociația Română de Arboricultură
  • Grupul de Inițiativă Civică „Spații Verzi Sănătoase”
  • Grupul de Inițiativă Civică Kiseleff
  • Grupul de Inițiativă Civică Cișmigiu
  • Grupul de Inițiativă Civică Parc Bazilescu
  • Inițiativa Civică Bucureștii Noi
  • Asociația Părinți de Cireșari
  • Asociația BAZA
  • Asociația Aspire to Change
  • Fundația Visul Luanei
  • Asociația REPER21
  • Asociația Hai cu Bicla
  • Asociația Ecopolis
  • ViitorPlus – Asociația pentru Dezvoltare Durabilă
  • Grupul de Inițiativă Civică Titulescu
  • Asociația CSR Nest
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google