Noua soluție de temperare a prețurilor la energie electrică propusă de Comisia Europeană nu este nicicum un panaceu, nu este o soluție care să rezolve pe deplin criza prețurilor din energie, este mai mult o soluție politică gândită în avantajului unor țări importante din blocul comunitar.
Să ne amintim că Germania și Olanda s-au opus ideii plafonării prețurilor la energia electrică la trecuta întâlnire a miniștrilor energiei din UE.
Plafonarea funcționează deja în Spania și Portugalia, iar statul acoperă sub formă de subvenție diferența dintre prețul plafonat și cel de piață. Dar cele două țări au o producție mică de energie electrică pe bază de gaze, iar efortul statului de a menține prețul nu este foarte mare. Mai trebuie menționat că și Franța a adoptat plafonarea prețului la energie.
Comisia Europeană susține că plafonarea prețului ar avea neajunsuri.
Principalul motiv invocat ar fi că, dacă s-ar plafona prețul megawattului la 100-120 de euro, producătorii de energie pe gaz ar fi stimulați să crească producția. Este adevărat, dar piața poate fi reglată simplu, prin tranzacționarea energiei pe bază de gaz după tranzacționarea celei din regenerabile sau nucleare.
Astfel lăcomia producătorilor pe gaz ar fi stopată.
Al doilea motiv invocat de Comisia Europeană ar fi că, în cazul plafonării, exportul către terți – Marea Britanie, Elveția, Norvegia – ar crește din cauza subvenționării prețurilor. Nici acest motiv nu stă în picioare, este suficient să se reglementeze ca exportul spre țări non-UE să se facă abia după închiderea piețelor naționale, iar prețul de export să fie cel al producției pe gaz.
Adevărata problemă este una și politică, și economică: țările care au multe centrale electrice pe gaz, adică Germania, Olanda și Italia, ar avea de plătit sume foarte mari la compensare, acesta fiind și motivul pentru care Germania și Olanda s-au opus plafonării prețului. De fapt, acum populația din aceste țări suportă o parte din prețul crescut al gazului, dar în cazul plafonării cheltuiala va cădea majoritar pe umerii guvernelor.
Întrebarea care se pune în privința plafonării prețului este una simplă: de ce să sufere toată Europa pentru ca guvernele acestor țări să nu cheltuie mai mult? Este vorba aici de solidaritate sau de altceva? Este vorba cumva de teama ca, în cazul când plafonarea va funcționa în Europa, Germania să nu țină pasul, iar cetățenii ei să iasă în stradă, să declanșeze o criză socială?
Păi ceilalți cetățeni europeni nu se vor afla în aceeași situație, dacă nu se face plafonarea și se va umbla cu sferturi de măsură?
Dacă prețurile se vor plafona în Europa, guvernele vor plăti.
Dacă se va decupla prețul la energie electrică dintre gaz și celelalte categorii, guvernele țărilor europene tot vor plăti, dar vor plăti numai pentru gaz, adică vor plăti mai puțin. Per total, vor plăti pe fiecare magawatt mult mai puțin ca Germania sau Olanda.
Soluția propusă de Comisia Europeană, de majorare a componentei din contracte care fixează în avans preţul primit de producătorii de electricitate pe bază de regenerabile şi energie nucleară, în funcţie de costul lor real de producţie este cam aceeași treabă ca cea a decuplării prețurilor din energie.
Această metodă ar reduce automat volumele de electricitate vândute la preţ angro pe piaţa acum indexată cu cea a gazelor. Adică ar reduce costurile energiei la cele reale și ar forța piața contractelor să achiziționeze mai întâi energia din regenerabile și nucleare, adică pe cea mai ieftină, lăsând energia din gaze naturale să fie tranzacționată zilnic pe piața de energie.
Păi decuplarea prețurilor nu făcea deja asta?
Apoi, componența mixtului energetic propriu fiecărei țări nu se poate schimba peste noapte.
Și la anul se va consuma energie pe gaz cât se consumă acum, nu mai puțină. Ce se va întâmpla cu energia scumpă, va fi plătită de stat sau de populație?
Ne întoarcem la aceeași problemă de dinainte, cine și cum plătește. Deci Germania și Olanda nu vor scăpa de sumele pe care le vor plăti, iar, dacă statele respective nu vor suporta economic compensarea, ne-am afla în paradigma ca cetățenii lor să plătească pentru energie mai mult decât ceilalți europeni, cei spanioli sau francezi, de exemplu.
Ar fi vorba în acest caz de o inechitate economică și socială, care ar duce la împovărarea cetățeanului german.
De asta se teme Comisia Europeană, de asta se opune Germania plafonării prețului la energie. Ar fi vorba de inechitate pentru simplul fapt că Germania este principalul contributor la bugetul UE și n-ar fi chiar corect să-i ceri aceiași bani când cetățenii săi cheltuie mai mult ca înainte, iar ceilalți cu mult mai puțin.
Aceasta este adevărata problemă a Germaniei și a Comisiei Europene și consider că posibilitatea ca UE să plătească ajutoare către statele componente, care să mai atenueze din eforturile lor financiare cu scumpirea energiei, este un lucru corect.
Nu spun că Germania și Olanda ar trebui ajutate la fel ca celelalte state, spun că fiecare din cele două state știu cât pot plăti în plus pentru energie și UE ar trebui să compenseze cumva diferența, prin subvenții sau împrumuturi fără dobândă.
Sau poate ar trebui să fie redusă contribuția la bugetul UE pentru aceste state, ca să nu riscăm o criză economică.
Asta ar însemna mai puțini bani de cheltuit pentru statele est-europene, dar ar fi o măsură mai corectă decât aceea a amenințării împărțirii rezervelor de gaz cu vecinii, de exemplu.
Ce este important este că prin Comisia Europeană bate vântul realității economice, pare-se în detrimentul celui politic.
Poate din cauza apropierii iernii, poate pentru că Franța nu mai are răbdare și plafonează prețurile din energie. Cum va ajuta Comisia Europeană Germania, Olanda sau Italia va rămâne de văzut. Dar, dacă nu se grăbesc cu soluția la criză, tot mai multe state vor urma calea compensării prețului energiei, pe model iberic sau francez.