Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat vineri, cu unanimitate de voturi, participarea României la cea de-a 67-a ediţie a Eurovision, care se va desfăşura în luna mai 2023 în Marea Britanie, şi iniţierea demersurilor necesare identificării unei firme elveţiene de avocatură pentru evaluarea litigiului cu EBU.
Potrivit unui comunicat al Televiziunii Publice, conform invitaţiei primite de SRTv de la EBU, televiziunile trebuie să-şi anunţe intenţia de participare până la data de 15 septembrie, cu posibilitatea retragerii fără consecinţe financiare până la 11 octombrie.
Potrivit calendarului stabilit de organizator, lista finală a ţărilor înscrise urmează a fi anunţată până la finalul anului.
Preşedintele-Director General, Dan Cristian Turturică, a solicitat membrilor Consiliului de Administraţie (CA) al SRTv prezenţi un mandat în vederea contactării unor firme de avocatură din Elveţia pentru evaluarea şanselor SRTv într-un litigiu cu EBU/ European Broadcasting Union - organizatorul concursului Eurovision, precizează TVR.
Mandatul, acordat cu 11 voturi pentru, vizează şi obţinerea costurilor aferente unui astfel de demers, urmare a situaţiei create la ediţia din acest an, când organizatorul a anulat voturile României.
Potrivit regulamentului Eurovision, orice litigiu este soluţionat sub jurisdicţie elveţiană.
În luna mai, TVR a reacționat după ce organizatorii Eurovision au acuzat o fraudă fără precedent în ceea ce priveşte modelul de vot al juriului din România şi alte 5 țări.
Televiziunea Română a amenințat cu retragerea României de la edițiile viitoare ale concursului, dar și cu acționarea în instanță a organizatorilor.