Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatorul Eurovision, a decis să elimine din concurs, în cea de a doua semifinală, juriile din șase țări, printre care se află și România. Deși nu e nominalizat explicit România, reacția TVR confirmă că țara noastră se află printre juriile eliminate. TVR susține că voturile României trebuiau să meargă către Republica Moldova, dar au ajuns la Ucraina și acuză că regulile au fost schimbate în timpul jocului.
EBU explică, într-un comunicat de presă, că voturile juriilor eliminate au fost înlocuite cu un rezultat agregat bazat pe ţări cu tipare de vot similar atât în a doua semifinală, cât şi în marea finală.
Cele şase jurii naţionale eliminate din Eurovision 2022 nu au fost nominalizate în comunicat, dar pare că sunt: Azerbaijan, Georgia, Muntenegru, Polonia, România și San Marino, scrie publicaţia escxtra.com.
"În analiza votării juriului de către partenerul de vot paneuropean al Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU) după cea de-a doua repetiţie generală a celei de-a doua semifinale a Concursului Eurovision 2022, au fost identificate anumite tipare de vot neconforme în rezultatele a şase ţări", se arată în comunicatul EBU.
Pentru a respecta instrucţiunile de vot ale concursului, EBU a colaborat cu partenerul său de vot pentru a calcula un rezultat agregat înlocuitor pentru fiecare ţară în cauză atât pentru a doua semifinală, cât şi pentru marea finală (calculat pe baza rezultatelor altor ţări cu un vot similar).
Acest proces a fost recunoscut de către monitorul independent de vot.
TVR: Regulile au fost schimbate în timpul jocului
În replică la anunțul EBU, TVR susține că regulile au fost schimbate în timpul jocului, fără ca participanţii să fie anunţaţi în prealabil.
"Am fost surprinşi să constatăm că rezultatul votului juriului României nu a fost preluat în calculul clasamentului final, organizatorii atribuind un alt set de punctaje concurenţilor din finală, în numele juriului ţării noastre. Precizăm că juriul din România a decis să acorde punctaj maxim reprezentanţilor Moldovei", sunt precizările Televiziunii Române.
Televiziunea Română şi-a asumat în totalitate angajamentul de participare la Eurovision 2022, achitând taxa de participare şi pregătind, alături de echipa lui wrs, un proiect care s-a bucurat de aprecierea publicului, susține TVR.
Potrivit TVR, într-un mesaj transmis reprezentanţilor ţărilor participante, sâmbătă noaptea, chiar în timpul anunţării rezultatelor votului juriilor naţionale pentru finala ESC (în jurul orei 01.00), EBU a comunicat că: “În analiza voturilor date de juriile naţionale de către partenerul de vot pan-european al Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU) după cea de-a doua repetiţie generală a celei de-a doua semifinale a Eurovision Song Contest (ESC) 2022, au fost identificate anumite modele de vot neregulate (“irregular”) în rezultatele a şase ţări.
Pentru a respecta Instrucţiunile de vot ale Concursului, EBU a lucrat cu partenerul său de vot pentru a calcula un rezultat agregat substitut pentru fiecare ţară în cauză, atât pentru a doua semifinală, cât şi pentru marea finală (calculat pe baza rezultatelor altor ţări cu vot similar)”.
În mesaj, România nu a fost nominalizată explicit pe lista celor şase ţări, nici nu a primit, la încheierea celei de-a doua semifinale, cea la care se precizează identificarea unor “modele de vot neregulate”, o comunicare oficială referitor la o suspiciune a organizatorilor privind votul juriului din România.
Responsabilul desemnat de TVR să gestioneze comunicarea cu EBU pentru votul juriului naţional a sesizat neconcordanţa între punctajele transmise în ziua precedentă, după show-ul pentru juriu, şi notele pe care EBU, în timpul evenimentului, a anunţat că le va introduce în clasament, ca fiind din partea juriului naţional, a precizat TVR.
În plus, prezentatoarei Eda Marcus nu i s-a permis intrarea în transmisiunea oficială pentru a comunica rezultatele, aşa cum TVR agrease în prealabil cu organizatorii, conform procedurilor. Au fost invocate probleme tehnice, iar Martin Osterdahl, coordonatorul concursului Eurovision 2022, a fost cel care a anunţat cele 12 puncte acordate de România Ucrainei.
Mai mult, în cursul zilei de sâmbătă, responsabilul cu votul din partea TVR a participat la două teleconferinţe cu organizatorii pentru stabilirea regulilor de prezentare/poziţionare/citire ale Edei Marcus. De asemenea, a participat la repetiţia de transmitere a rezultatului juriului, fără a primi vreo comunicare referitoare la eventuale suspiciuni sau intenţia organizatorului de a opera modificări asupra votului juraţilor României.
"Subliniem faptul că juriul naţional a urmărit spectacolul în urma căruia a votat în prezenţa unui notar şi a respectat regulamentul impus de organizator".
Reprezentanţii TVR reiterează faptul că "nici juraţii, nici reprezentanţii TVR, nu au fost anunţaţi, după a doua semifinală, de existenţa unor suspiciuni la adresa votului României. Aşadar, regulile au fost schimbate în timpul jocului, fără ca participanţii să fie anunţaţi în prealabil, aceştia aflând în timpul transmisiunii că unele voturi ale juriilor naţionale au fost modificate de organizator".
"În acest context ieşit din comun, care ne-a surprins neplăcut, TVR a solicitat organizatorilor ESC să ne furnizeze, în mod oficial, motivele concrete pentru care au înlocuit punctajul juriului din România cu un “substitut” calculat într-un mod netransparent. În funcţie de răspunsul care ne va fi trimis, TVR îşi rezervă dreptul de a lua măsuri pentru corectarea situaţiei create.
Anul acesta, TVR a înregistrat audienţe duble faţă de transmisiunea din 2021. TVR 1 a ocupat locul trei în clasamentul audienţelor, finala de sâmbătă fiind urmărită de 370.000 de telespectatori, în medie pe minut.