Cum arată Jay Leno după ce a suferit arsuri grave pe față și corp (Foto)

Cum arată Jay Leno după ce a suferit arsuri grave pe față și corp (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jay Leno, vedetă a televiziunii americane, a fost externat luni din spitalul din Los Angeles unde a fost tratat timp de 10 zile pentru arsuri suferite într-un incendiu izbucnit în garajul său din California.

Jay Leno, în vârstă de 72 de ani, a suferit arsuri de gradul doi la nivelul feţei, pieptului şi mâinilor. El a fost supus la două operaţii de grefă de piele, dar, potrivit medicului său, vedeta a rămas bine dispusă, făcând chiar glume. La un moment dat, a împărţit prăjituri copiilor care erau trataţi la unitatea de arşi a spitalului.

ADVERTISING

Leno va continua să primească îngrijiri şi să fie monitorizat, chiar dacă medicul său s-a declarat mulţumit de progresele făcute de pacient şi este optimist că fostul prezentator al emisiunii „Tonight Show” se va recupera complet.

Spitalul Grossman unde a fost internat a publicat o fotografie în care Leno zâmbeşte alături de personalul medical, având însă leziuni vizibile la nivelul maxilarului, gâtului şi mâinilor.

Jay Leno „aşteaptă cu nerăbdare să petreacă Ziua Recunoştinţei cu familia şi prietenii săi şi le urează tuturor o sărbătoare minunată”, a transmis spitalul.

JUST IN: Jay Leno says goodbye to staff at the Grossman Burn Center after wrapping up a 10-day stay treating his injuries from a car fire earlier this month.📷 Grossman Burn Center

Publicată de Todd Faulkner pe Luni, 21 noiembrie 2022

Comediantul a părăsit „The Tonight Show” în 2014. Pasionat de maşini şi având o colecţie impresionată de maşini de epocă, în 2015 el a lansat un program TV numit „Jay Leno's Garage”, în care conduce maşini rare împreună cu persoane celebre. Într-un episod de luna trecută, preşedintele SUA, Joe Biden, a apărut în emisiune într-o maşină Corvette Stingray din 1967 ce a atins viteze de până la 190 km/h.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇