Angelina Jolie, aflată în vizită umanitară în Liov, a fost escortată într-un adăpost subteran de teama atacurilor aeriene (Video)

Angelina Jolie, aflată în vizită umanitară în Liov, a fost escortată într-un adăpost subteran de teama atacurilor aeriene (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Actrița Angelina Jolie, aflată în vizită umanitară în Liov, a fost escortată, sâmbătă, într-un adăpost subteran, după ce alarmele care avertizează asupra atacurilor aeriene au început să sune în orașul ucrainean.

Imagini cu cea care este ambasadoarea ONU pentru refugiați au fost postate pe Twitter.

Anterior, actriţa Angelina Jolie a fost surprinsă sâmbătă în mai multe locuri din Liov. Mai întâi într-o cafenea, apoi în gara din oraș și pe urmă la un internat.

Amintim că Liov, oraş din vestul Ucrainei, s-a aflat sub atacul armatei ruse în ultimele săptămâni, iar anterior în cursul lunii un tir cu rachetă s-a soldat cu cel puţin şapte morţi.

ADVERTISING

În luna februarie, Angelina Jolie a vorbit despre războiul din Ucraina într-o postare către cei 12,7 milioane de următori pe care îi are pe Instagram.

"Ca mulţi dintre voi, mă rog pentru oamenii din Ucraina", a scris ea.

"Mă concentrez asupra faptului ca tot posibilul să fie făcut pentru a asigura protecţia şi drepturile umane de bază pentru cei strămutaţi şi refugiaţii din regiune. Am văzut deja informaţii privind victime şi oamenii au început să-şi părăsească locuinţele pentru a căuta siguranţa", a adăugat actrița.

ADVERTISING

"Este prea curând să ştim ce se va întâmpla, dar semnificaţia acestui moment - pentru poporul ucrainean şi pentru statul de drept internaţional - nu poate fi exagerată", a încheiat aceasta.

Angelina Jolie nu este singura celebritate care a vizitat Ucraina după invadarea ţării de către Rusia. Au fost văzuţi acolo şi Sean Penn, dar şi Liev Schreiber.

C.P.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇