Actorul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul ”Foișor”. Va fi internat în altă clinică

Actorul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul ”Foișor”. Va fi internat în altă clinică
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Actorul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul ”Foişor”, unde a fost internat în 9 mai ca urmare a unei infecţii puternice.

Evoluţia sa este favorabilă, este conştient, cooperant, merge singur pe distanţe scurte, iar probele de laborator sunt în limite normale, precizează reprezentanţii Spitalului Foişor, citați de News.ro.

În perioada următoare, Florin Piersic se va interna într-o clinică de recuperare.

Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost internat în 9 mai, la Spitalul ”Foişor”, unde i-a fost scoasă proteza de la genunchi, considerată sursa principală a infecţiei grave care a determinat internarea acestuia, iniţial, la Spitalul Militar din Cluj, ulterior, el fiind transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca.

ADVERTISING

Florin Piersic a fost adus de la Cluj la București

Florin Piersic a fost transferat, în 8 mai, de la Cluj-Napoca la Institutul ”Matei Balş” din Capitală, cu un avion SMURD, care se afla în Ungaria pentru un exerciţiu NATO.

Conducerea Institutului Inimii "Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca a explicat că actorul Florin Piersic a fost transferat la Bucureşti la cererea familiei sale, nu pentru că în oraş n-ar fi putut să fie tratat în cele mai bune condiţii.

Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost operat la genunchi la Spitalul Militar Cluj-Napoca, ulterior fiind transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca pentru a fi supravegheat de medici, având un stimulator cardiac.

ADVERTISING

Actorul a fost operat după ce i s-a făcut rău la finalul unui spectacol pe 29 aprilie, iar medicii au constatat că avea o infecţie la un genunchi, infecţie care ulterior s-a extins în organism.

Marele actor Florin Piersic avea septicemie când s-a internat la Institutul Inimii din Cluj Napoca, a declarat doctorul Horia Roşianu. El a precizat că trebuiau îndepărtate proteza de genunchi şi stimulatorul cardiac, care erau focare secundare de infecţie.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇