Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, actorul având un tonus psihic bun. De asemenea, duminică, Florin Piersic a fost vizitat de premierul Marcel Ciolacu și de Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
„Evaluarea pacientului Florin Piersic, făcută în dimineaţa de 12.05.2024 de către echipa medicală, arată o ameliorare a stării generale, concomitent cu procesul de normalizare a indicatorilor biologici şi de evoluţie favorabilă a plăgii operatorii”, a anunţat duminică, la prânz, unitatea sanitară.
De asemenea, în comunicatul instituției de mai arată că Florin Piersic se mobilizează şi are un tonus psihic bun.
Starea lui prezenta semne de îmbunătățire încă de sâmbătă, când Spitalul Foişor a anunțat că actorul este cooperant şi s-a ridicat în picioare la marginea patului.
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat joi la Spitalul „Foişor”, unde i-a fost scoasă proteza de la genunchi, considerată sursa principală a infecţiei grave care a determinat internarea acestuia la Spitalul Militar din Cluj, în urmă cu câteva zile, ulterior, el fiind transferat la Institutul Inimii din Cluj Napoca, apoi la Institutul Matei Balş din Capitală.
Vizitat de premier și ministrul Sănătății
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor.
Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, ministrul Sănătăţii a afirmat că nu se pune problema transferului la alt spital.
„Deocamdată nu discutăm se transfer, discutăm de stabilizarea pacientului”, a precizat Alexandru Rafila, fără a da alte detalii cu privire la starea de sănătate a actorului.