Vânt puternic în toată țara până de Revelion

Vânt puternic în toată țara până de Revelion
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de intensificări ale vântului pentru toată țara, care a intrat deja în vigoare marți la ora 10 și este valabilă până joi, 31 decembrie, ora 12:00.

”În intervalul menționat, la munte vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, mai ales în Carpații Meridionali, cu viteze de 60…70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 90 km/h spulberând zăpadă”, se arată în informarea meteorologică emisă de Centrul Național de Prognoză Meteo.

ADVERTISING

Potrivit meteorologilor, intensificări ale vântului vor fi, temporar, și în restul teritoriului, dar pe arii restrânse și cu viteze mai mici.

Vântul și ploile au făcut probleme și luni în mai multe județe din țară. La acest moment încă mai sunt în vigoare două avertizări cod galben.

În zonele de munte ale județelor Argeş, Buzău, Prahova și Dâmboviţa, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Caraş-Severin, Arad, Bihor, Hunedoara, Alba, Covasna, Braşov, Mureş, Harghita, Sibiu, Suceava și Neamț se vor semnala intensificări temporare ale vântului cu rafale de peste 70…80 km/h, spulberând zăpada. Avertizarea este valabilă până în 29-12-2020 ora 16:00.

ADVERTISING

Până în 29-12-2020 ora 15:00, în județul Constanța și Tulcea se vor semnala local și temporar intensificări ale vântului, cu rafale ce vor depăși 55 - 60 km/h.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇