Alertă de la meteorologi: Începe să plouă abundent în mare parte din țară. Zonele unde se va depune praf saharian

Alertă de la meteorologi: Începe să plouă abundent în mare parte din țară. Zonele unde se va depune praf saharian
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Urmează două zile cu ploi abundente în sudul și estul țării, anunță meteorologii, care au emis și coduri galben și portocaliu de precipitații însemnate. Totodată, o masă de aer încărcată cu particule de praf saharian va traversa sud-estul Europei și implicit România.

„În perioada 27 – 29 martie, circulația aerului, la început din sector sudic, apoi sud-estic, va favoriza avansul dinspre nordul Africii al unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană către sud-estul Europei și implicit deasupra României.

Depunerile de praf vor putea fi observate în intervalele în care va ploua, astfel joi și vineri îndeosebi în regiunile din jumătatea sudică, iar sâmbătă în cele estice", precizează ANM, pe baza prognozei Serviciului de Monitorizare a Atmosferei Copernicus (CAMS).

Cod galben şi portocaliu de ploi

Meteorologii au emis, joi, o avertizare de tip cod portocaliu de precipitații abundente, valabilă vineri și sâmbătă în 11 județe, precum și două alerte de tip cod galben de ploi însemnate cantitativ, respectiv de intensificări ale vântului, ce vizează aproape jumătate din țară.

În intervalul 28 martie, ora 10:00 - 29 martie, ora 12:00, va fi în vigoare un cod portocaliu de ploi abundente în județele Mehedinți, Gorj și Vâlcea și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița și Prahova. În aceste zone, mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 50 - 70 l/mp și local, în special în nordul Olteniei, de peste 80 - 100 l/mp.

De asemenea, la altitudini de peste 2.000 de metri, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat consistent de zăpadă.

image
Foto: ANM


În perioada 28 martie, ora 10:00 - 29 martie, ora 12:00, va fi valabil și un cod galben de ploi însemnate cantitativ în sudul Banatului și al Olteniei, vestul și nordul Munteniei, sud-vestul Moldovei și al Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali și local în sudul Carpaților Orientali. Astfel, vor fi precipitații cu caracter de aversă, iar mai ales prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25 - 40 l/mp, izolat de peste 50 l/mp.

În prezent, la nivel național este în vigoare o informare de cantități de apă însemnate și intensificări ale vântului, ce va expira sâmbătă, la ora 23:00, precum și o atenționare cod galben de ploi, ce vizează județele Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea și Mehedinți.

image
Foto: ANM

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇