Tot weekendul plouă puternic, cu până la 90 l/mp. Cod galben şi portocaliu de furtuni cu grindină

Tot weekendul plouă puternic, cu până la 90 l/mp. Cod galben şi portocaliu de furtuni cu grindină
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

ANM a emis sâmbătă două noi avertizări de vreme rea. Este vorba despre un cod galben şi unul portocaliu.

Codul galben se întinde pe aproape toată ţara cu excepţia Dobrogei. A intrat în vigoare la ora 10 şi este valabil până duminică, la 23. El vizează instabilitate atmosferică temporar accentuată şi cantități de apă însemnate.

"În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 25...35 l/mp și local 40...50 l/mp", precizează ANM, care adaugă că este posibil ca astfel de fenomene să apară pe arii restrânse şi în sud-estul teritoriului, care nu e vizat de această avertizare.

ADVERTISING

Codul potrocaliu este de ploi abundente şi intră în vigoare sâmbătă, la 15. Avertizarea e valabilă până duminică, la 18, în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Brașov, Sibiu, Covasna, dar și zona de munte a județelor Hunedoara, Alba și Buzău.

Aici va ploua abundent și îndeosebi prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 50...90 l/mp.

Foto: ANM

Plouă mult şi în Bucureşti

Temperatura maximă la Bucureşti se va situa în jurul valorii de 28 de grade sâmbătă, însă se vor semnala ploi care vor avea şi caracter torenţial, potrivit prognozei speciale pentru Capitală.

În intervalul 28 august, ora 10:00 - 29 august, ora 23:00, vor fi perioade cu înnorări, averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp şi izolat 25 l/mp.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, sâmbătă, şi de 29...30 de grade duminică. Temperatura minimă se va situa în jurul a 17 grade.

ADVERTISING

Amintim că vineri a fost furtună puternică şi a plouat cu 70 l/mp pe litoral: Case, magazine, chiar şi un hotel au fost inundate (Video)

Iată şi articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇