Vremea de Crăciun se anunţă cu precipitații sub toate formele în toată ţara.
Iar la Bucureşti va ploua şi maxima atinge 6 grade.
Prognoza detaliată începând de sâmbătă seara şi până inclusiv în ziua de Crăciun (miercuri, 25 decembrie) a fost prezentată de meteorologul Mihai Huștiu la TVR Info.
"Ne așteptăm ca din orele serii (sâmbătă, 21 decembrie - n.r.) vremea să se înrăutățească și în partea de sud-est al țării, în județele Constanța, Tulcea și estul județelor Călărași și Ialomița, precipitațiile să devină însemnate cantitativ la început ploaie, dar pe măsură ce vom intra în noapte, treptat va predomina ninsoarea în județele pe care le-am menționat. Ninsoare care se va asocia și cu vânt, vânt intens. Este un episod scurt de viscol, dacă putem să-i spunem așa, în care ninge și bate vântul.
Stratul de zăpadă nu va fi unul consistent, dar foarte probabil se va forma ghețuș sau polei pe șosele, în aceste județe pe care le-am menționat.
(...) Pentru ziua de duminică, iată sunt vești mai bune, aceste precipitații se restrâng. Codurile noastre încetează mâine la ora 10:00 și avem o pauză în ceea ce privește precipitațiile.
Duminică, avem o vreme ce devine în general frumoasă în anumite zonele a țării, se arată și soarele prin centru, prin sud mai rămân norii, dar precipitațiile, așa cum am menționat, puține duminică, dar revin începând cu ziua de luni.
Luni se extind din nou precipitațiile începând cu partea de vest-sud-vest a țării, devin din nou însemnate cantitativ în noaptea de 23 spre 24, cantități însemnate de apă, mai ales prin sud-vestul, sudul și apoi în estul țării.
De Ajun (marţi, 24 decembrie), de asemenea, precipitații în toată țara, de Crăciun avem precipitații sub toate formele la nivelul țării noastre.
La munte ne așteptăm să predomine ninsorile, să se depună un strat chiar consistent de zăpadă, ninsori vor fi și prin partea de vest a țării, prin centru nord-est precipitații mixte, iar în partea de sud, din păcate, ploi, ploi și în Capitală, temporar și vânt, un Crăciun cu ploaie în partea de sud-sud-est a țării, cu temperaturi undeva la 6 grade în Capitală".
Temperaturi ceva mai ridicate vor fi la începutul săptămânii prin partea de sud-est, în Dobrogea, unde se mai pot depăși 10 grade la amiază, în rest temperaturi cam între 0 și 8 grade, iar noaptea între minus 3 și plus 5 grade, în general, temperaturile minime.