Gata cu soarele. Vremea se schimbă şi în weekend avem trei alerte meteo de vânt, ploi şi ninsori.
Prima este o informare de vreme rea valabilă de vineri, de la ora 18:00, până duminică, la ora 10:00.
”În intervalul menţionat, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. Vor fi precipitaţii mixte în Transilvania şi Moldova, în zona montană vor predomina ninsorile, iar în restul teritoriului vor fi mai ales ploi.
Din seara zilei de sâmbătă (21 decembrie) în estul Munteniei, în Dobrogea şi în sudul Moldovei vor fi ninsori şi lapoviţă. Local se vor acumula cantităţi de apă de 10...20 l/mp. Izolat se va forma polei şi gheţuş”, transmite ANM.
În regiunile vestice, estice şi sud-estice,vântul va avea intensificări temporare, cu viteze în general de 40…50 km/h.
Primul cod galben vizează intensificări ale vântului, de sâmbătă, de la ora 3.00, până duminică, la ora 10.00.
În sudul Moldovei, jumătatea estică a Munteniei şi în Dobrogea, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…70 km/h. Acest cod galben va fi în vigoare în judeţele Galaţi, Brăila şi parţial în Vrancea şi Buzău.
Un alt cod galben vizează ninsori viscolite şi polei. Acesta e valabil de sâmbătă, de la ora 20.00, până duminică, la ora 10.00, în judeţele Tulcea şi Constanţa, dar şi jumătatea estică a judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi.
”În noaptea de sâmbătă spre duminică (21/22 decembrie) în judeţele Tulcea şi Constanţa, precum şi în jumătatea estică a judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi temporar va ninge viscolit şi se va forma polei şi gheţuş”, precizează ANM.
La Bucureşti, se răceşte vremea. Temporar va ploua slab, iar vântul va avea intensificări pe parcursul zilei de vineri şi sâmbătă, cu viteze de 40...45 km/h. Temperatura maximă în weekend va fi de 5...6 grade, iar cea minimă de 2...3 grade.