Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți dimineața, o informare meteorologică pentru ninsori, intensificări ale vântului și polei.
Aceasta e valabilă de marți până miercuri la ora 12:00.
În intervalul menționat, în regiunile intracarpatice temporar va ninge, în general moderat cantitativ în Maramureș, precum și în zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, unde se va depune strat nou de zăpadă.
În vestul ţării, începând din noaptea de marți spre miercuri, treptat precipitaţiile vor fi și sub formă de lapoviță sau ploaie şi pe arii restrânse se va depune polei.
Vântul va prezenta intensificări la munte, cu viteze, în general, de 50...70 km/h, iar pe crestele înalte, 80...90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în nord-vestul teritoriului, temporar cu viteze de 40...50 km/h.
Cum va fi vremea în Capitală
În București, marţi şi miercuri, vremea va fi rece, cu cerul temporar noros. Vântul va sufla slab și moderat.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -1 grad, iar cea minimă va fi de -7…-4 grade.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:
A.G.