Peste 200.000 de persoane au primit ordin să evacueze zonele din Japonia amenințate de taifunul Haishen, care este de așteptat să se intensifice duminică, aducând ploi abundente, valuri de furtună și vânturi de peste 160 km/h.
Furtuna va trece dincolo de Kyushu duminică și este așteptată luni în Coreea de Sud, care a ridicat avertismentul de taifun la cel mai înalt nivel.
Haishen vine la câteva zile după Maysak, unul dintre cele mai puternice taifunuri din ultimii ani.
Haishen a dus la închiderea fabricilor, școlilor și afacerilor din vestul Japoniei. De asemenea, sute de zboruri și trenuri au fost anulate.
Guvernul Japoniei va ține duminică o ședință de urgență.
Agenția meteo japoneză a declarat că nu va lansa cea mai serioasă avertizare de taifun, dar a adăugat că locuitorii ar trebui fie extrem de precauți, pentru că vor veni ploi record și valuri înalte de-a lungul coastei.
Yoshihisa Nakamoto, directorul diviziei de prognoză a agenției, a declarat reporterilor că valurile pot provoca inundații în zonele joase.
Din cauza furtunii, sute de mii de oameni au fost sfătuiți să se mute în adăposturi desemnate în școli și centre comunitare. Printre aceștia se numără toți cei 36.600 de locuitori ai orașului Goto, din Nagasaki, unde taifunul ar putea să lovească direct.
Dar presa locală raportează că unele persoane au ales să rămână în hotelurile locale pentru a reduce riscul răspândirii coronavirusului în adăposturile publice aglomerate.
În Coreea de Sud, autoritățile au ridicat nivelul de avertizare la patru - cel mai înalt -, duminică seara.
Se preconizează că taifunul Haishen se va apropia de Busan luni dimineață.