O firmă cehă a obținut în premieră aprobarea UE pentru carnea creată în laborator, care va deveni hrană pentru câini și pisici

O firmă cehă a obținut în premieră aprobarea UE pentru carnea creată în laborator, care va deveni hrană pentru câini și pisici
UE PENTRU TINE  • • • • • • • •
ABONEAZĂ-TE LA NEWSLETTER-UL SPOT
Afli tot ce s-a întâmplat important în UE
Încotro merge UE, ce probleme sunt și ce oportunități
Fonduri nerambursabile pe care ai putea să le accesezi
Îl primești în fiecare lună, în ultima zi a lunii
Mă abonez!

Start-up-ul ceh Bene Meat Technologies este primul care a obţinut aprobarea Uniunii Europene pentru carnea cultivată în laborator, care să fie utilizată în hrana animalelor de companie.

Compania intenţionează să sporească producţia pentru a ajunge la câteva tone pe zi, anul viitor, transmite Reuters.

Mai multe firme se întrec la nivel global pentru a dezvolta produse din carne şi peşte, cultivate în laborator, viabile din punct de vedere comercial, pentru a atrage consumatorii preocupaţi de problemele etice şi de impactul asupra mediului al creşterii animalelor, o sursă majoră de emisii de gaze cu efect de seră.

ADVERTISING

În Statele Unite, Upside Foods şi Good Meat au obţinut în iunie aprobarea autorităţilor de reglementare pentru aşa-numita carne cultivată, făcută din celule animale, pentru consum uman, pe locul doi după Singapore. Dar producţia pe scară largă nu a început încă.

Bene Meat şi-a îndreptat atenţia către sectorul hranei pentru animalele de companie, pentru a oferi un produs care poate fi comercializat producătorilor mondiali de pet food ca materie primă, pentru a fi inclusă în produsele lor finale.

Am devenit prima companie la nivel global care are o autorizaţie oficială pentru producţia şi vânzarea de carne de cultură pentru pisici şi câini”, a declarat directorul general Roman Kriz pentru Reuters.

ADVERTISING

Produsul a fost înregistrat în Registrul European al Materialelor pentru Furaje, a spus compania.

Kriz a spus că firma a reuşit să mărească producţia şi să ofere preţuri pentru a face produsul viabil din punct de vedere comercial.

Costurile Bene Meat ar permite produselor finale să se vândă în jurul nivelului de preţ al produselor premium şi super-premium de pe piaţă pentru hrana pentru animale de companie.

Bene Meat intenţionează în continuare să testeze gustul produsului pentru animale, în timp ce creşte producţia la actualul său laborator din Praga şi la noile locaţii pe care le caută.

ADVERTISING

”În acest moment suntem la ordinul kilogramelor pe zi. Ne aşteptăm ca în cursul anului viitor să ajungem la nivelul de sute de kilograme şi tone în fiecare zi”, a spus Kriz.

Start-up-ul, înfiinţat în 2020 şi deţinut de grupul ceh producător de dispozitive medicale BTL, are peste 80 de cercetători şi dezvoltatori şi a investit milioane de euro în dezvoltare, a spus Kriz.

Compania se aşteaptă să devină autonomă financiar în cursul anului viitor.

Carnea pentru consum uman rămâne, de asemenea, printre obiectivele sale.

Kriz a arătat că firma, ca şi altele, a folosit celule de la animale vii, care cresc într-un vas cunoscut sub numele de bioreactor, alimentat cu un aport de nutrienţi. El a refuzat să comenteze detaliile de fabricaţie.

În afară de problemele etice şi de mediu, un alt beneficiu este că această carne crescută în laborator a fost făcută sub control deplin, în timp ce un consumator nu poate fi 100% sigur despre ceea ce a mâncat un animal de fermă toată viaţa.

Compania este în discuţii cu producătorii de hrană pentru animale de companie cu privire la aprovizionare, dar şi-ar propune să colaboreze cu aceştia pentru a putea înfiinţa linii de producţie la unităţile lor actuale. De asemenea, intenţionează să-şi dezvolte propria marcă de produse finale pentru hrana pentru animale de companie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇