Astăzi, 20 iunie 2024, expiră licența Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) de concesiune pentru exploatarea minieră de la Roșia Montană. RMGC a cerut deja prelungirea acestei licențe, cerere ce vine după ce a pierdut recent un litigiu cu statul român la Centrul Internațional pentru Soluționarea Disputelor privind Investițiile Băncii Mondiale (ICSID).
Pentru că impactul acestor relații contractuale dintre statul român și diverși investitori asupra agendei publice este semnificativ, presa ar trebui să joace un rol activ în informarea corectă a publicului și să analizeze critic atât prestația autorităților române, cât și a investitorilor, oricare ar fi ei.
Acest lucru ar putea fi realizat cu ușurință, cu condiția ca profesioniștii din media să își revizuiască atitudinea și comportamentul, astfel încât să nu repete erorile și abaterile deontologice pe care le-am identificat în primul trimestru al acestui an, când întreaga societate românească a fost sistematic pregătită pentru un eșec la ICSID, scrie ActiveWatch într-un comunicat transmis Spotmedia.
La începutul anului, agenda publică aproape că a avut o coliziune cu o lebădă neagră, sub forma cazului de arbitraj Gabriel Resources Ltd. and Gabriel Resources (Jersey) Ltd VS. Romania - (ICSID Case No. ARB/15/31). Pentru publicul larg, acest dosar se numește Roșia Montană. Pentru guvernele și echipele de avocați care au reprezentat România în fața ICSID a însemnat un proces sinuos care a durat peste nouă ani de zile, în încercarea de a demonstra că autoritățile române nu au împiedicat în mod activ sau cu rea-credință proiectul minier, pretențiile financiare ale companiei, de ordinul miliardelor de dolari, fiind neîntemeiate.
Însă pentru o bună parte din presa mainstream din țara noastră, dar și pentru diverși politicieni de la putere și din opoziție, acest dosar a fost un test al responsabilității în comunicarea publică. Un test pe care l-au picat, precizează ActiveWatch.
Pentru că anul super electoral 2024 ar fi putut fi influențat semnificativ de verdictul de la Washington, ActiveWatch a urmărit aleatoriu felul în care a fost dezbătut acest caz extrem de complicat de principalele televiziuni de știri în perioada ianuarie - martie 2024.
Pe 31 ianuarie a fost publicată o știre, bazată pe surse guvernamentale care afirmau că România va pierde procesul cu RMGC la Centrul Internațional pentru Soluționarea Disputelor privind Investițiile Băncii Mondiale (ICSID).
Știrea a fost luată drept adevăr indubitabil, iar consecințele acestui presupus adevăr au fost întoarse pe toate părțile, până la deznodământul din 8 martie, când ICSID, la finalul unei zile mediatice fierbinți, a anunțat contrariul acestui scenariu (România câștigase procesul).
”De aceea, am urmărit, în mod particular, emisiunile informative și de dezbateri din ziua de 8 martie, ziua în care a venit verdictul care a fost primit cu o nejustificată surprindere de jurnaliști, politicieni și formatori de opinie”, precizează ActiveWatch.
Iată principalele concluzii trase de ActiveWatch, care oferă un diagnostic rezervat privind capacitatea presei mainstream, reprezentată de vârful său de lance - televiziunile de știri -, de a analiza obiectiv și în profunzime subiecte de interes public major”:
- Pentru actorii care au abordat acest subiect, posibilitatea câștigării acestui litigiu de către Guvernul României a fost exclusă încă din seara zilei de 31 ianuarie 2024. Până în data de 8 martie, accentul a fost pus pe cuantumul despăgubirilor și pe identificarea vinovaților și complicităților istorice.
- Începând cu 9 martie, a doua zi după verdictul favorabil României, jurnaliștii au schimbat brusc discursul, în cealaltă direcţie, aruncând întreaga responsabilitate în spatele actorilor politici care au lansat şi propagat falsa ipoteză, televiziunile spălându-se pe mâini de orice responsabilitate în răspândirea insistentă a unui simulacru. Sau, mai precis, a unui fals.
- Știrea inițială, că România a pierdut în fața RMGC la ICSID, publicată în seara de 31 ianuarie 2024 pe site-ul Digi24, a venit din surse guvernamentale neasumate. Din păcate, în săptămânile ce au urmat, acest aspect nu a ridicat suspiciuni nici printre jurnaliști, nici printre politicieni și nici printre formatorii de opinie.
- Dimpotrivă, registrul speculativ a crescut în intensitate, iar munca jurnaliștilor s-a limitat doar la acordarea de platformă politicienilor de la putere, care au profitat de moment pentru a-și ataca actualii și foștii adversari din opoziție.
- Subiectul Roșia Montană a oferit un cadru ideal pentru reconfirmarea bias-urilor și obsesiilor ideologizate care bântuie prin redacțiile și pe ecranele televiziunilor de știri importante.
- Astfel, am identificat două tipuri de abordări, ambele bazate pe scenarii lipsite de bază factuală:
- orientate pe senzaționalism și contaminate de conspiraționism - Antena 3 CNN, Realitatea Plus și România TV, unde au fost expuse extensiv diferite presupuse rețele de interese, la nivel local și internațional, care ar fi acționat împotriva intereselor economice și strategice ale României,
- și orientate pe mitigare - B1 TV și Digi24, unde, pe lângă încercarea de a identifica actorii politici și guvernamentali responsabili de prezumata pierdere a litigiului, au existat și încercări de identificare de soluții alternative, pentru a reduce șocul unei decizii nefavorabile.
- În majoritatea situațiilor, persoanele și organizațiile acuzate că ar fi responsabile de pierderea litigiului, percepută ca fiind inevitabilă, au fost judecate și condamnate mediatic în lipsă. Aceste acuzații și procese de intenție au avut un profund substrat ideologic și politic, fiind promovate de instituții de presă și actori politici care s-au consacrat în spațiul public prin ostilitatea față de mișcările civice ori politice - așa-zișii “reziști”, “sorosiști”, “neomarxiști “ - sau față de miliardarul George Soros.
- În puținele situații în care au fost prezentate și drepturi la replică sau opinii alternative, cadrul discuției a fost oricum dominat de narațiunea oficială, care căuta vinovați și complicități, deși încă nu exista o decizie oficială din partea ICSID.
- Senzația generală indusă mediatic de insistenţa asupra iminenţei unui rezultat defavorabil şi a despăgubirilor pe care statul urma să le suporte a fost panica. O strategie profitabilă, atât politic, cât și comercial, televiziunile mizând pe tracţiunea subiectului. Nu în ultimul rând, panica a fost și instrumentul de legitimare a soluției “salvatoare”, vehiculată deopotrivă de politicieni, jurnalişti şi lideri de opinie: reluarea exploatării.
Dincolo de patima și de angoasele pe care o parte dintre jurnaliști și le-au etalat cu prea multă dezinvoltură, la finalul celor șase săptămâni de mediatizare furibundă a dosarului RMGC vs România, nu am găsit răspunsuri la niște întrebări esențiale pentru înțelegerea cazului, mai spune ActiveWatch:
- Ce este ICSID și de ce are acest for atâta putere încât ar fi putut împinge spre faliment o țară de dimensiunea României? O simplă căutare pe Google ar fi generat diferite articole din presa internațională care chiar au explicat, în detaliu, legitimitatea și instrumentele folosite de curtea cu sediul în Washington DC.
- Care este valoarea investițiilor RMGC în Roșia Montană, în ce au constat aceste investiții și cât de întemeiate au fost pretențiile financiare formulate? Sumele vehiculate de jurnaliști (de ordinul sutelor de milioane de dolari), care ar fi fost investite de RMGC în proiectul minier și în comunitate, intrau în contradicție cu argumentele jurnaliștilor și politicienilor că zona este subdezvoltată și afectată masiv de sărăcie.
Pe 8 mai 2024, la două luni de la anunțarea deciziei favorabile României, Centrul Internațional pentru Soluționarea Disputelor privind Investițiile Băncii Mondiale (ICSID) a publicat, parțial anonimizată, și decizia prin care a dat câștig de cauză țării noastre.
După aproape cinci luni de panică morală, documentul de 413 pagini în care ICSID își explică decizia de a respinge revendicările financiare ale companiei miniere canadiene nu a mai fost atractiv pentru jurnaliștii, politicienii și formatorii de opinie care au smintit opinia publică timp de săptămâni în șir, în prima parte a anului.
Aparent, decizia nu mai servea nimănui: nici politicienilor aflați în pre-campanie, nici presei și, deci, nu putea servi nici publicului. Semn tragic care ne arată că, pentru o bună parte din presă lebăda neagră a fost, de fapt, vopsită.
Vezi analiza detaliată aici.