A fost extinsă lista zonelor poluate din România, unde te poţi pensiona anticipat cu 2 ani - Iohannis a promulgat legea

A fost extinsă lista zonelor poluate din România, unde te poţi pensiona anticipat cu 2 ani - Iohannis a promulgat legea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede că persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea cauzată de extracţia şi arderea cărbunelui, extracţia şi prelucrarea minereurilor feroase şi neferoase cu emisii de gaze de seră beneficiază de pensie anticipată parţială.

Potrivit proiectului de lege adoptat de Parlament, măsură a fost extinsă pentru mai multe localităţi.

La capitolul „Pensie anticipată parţială” din actul normativ a fost modificat articolul care prevede că:

ADVERTISING

„Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu sau de radiaţii din minereuri radio-active, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, a pulberilor metalice şi/sau de cocs metalurgic, precum şi a emisiilor de amoniac şi derivate,

ADVERTISING

respectiv localităţile Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna, Târgu Mureş, Drobeta-Turnu-Severin, Târnăveni, Slatina, Turnu Măgurele, Râmnicu Vâlcea, Petroşani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Aninoasa, Uricani, Hunedoara, Călan, Brad, Criscior, Veţel, Şoimuş, Baia de Criş, Ghelari, Teliuc, Certej, Băiţa, Orăştie, Deva din judeţul Hunedoara, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4)”.

Vechea variantă

În varianta veche a Legii se arată că: „Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă datorită extracţiei şi prelucrării minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, respectiv Baia Mare, Copşa Mică şi Zlatna, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4)”.

ADVERTISING

Cuantumul pensiei

De asemenea, legea prevede că este stabilit cuantumul pensiei anticipate parţiale „din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, până la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă”.

Proiectul de lege iniţiat de senatorul PSD Cornel-Cristian Resmeriţă a fost adoptat decizional de Camera Deputaţilor pe 14 iulie. El a fost trimis la promulgare în aceeaşi zi.

Vezi și:

Verde în loc de cenuşiu

Sute de nave de pescuit chinezești au intrat în Insulele Galapagos și pun în pericol rezervația marină

Cum pot fi stopate tăierile ilegale de păduri. Soluția propusă de expertul silvic Radu Vlad, ignorată de autorități


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇