Trump vrea să închidă Vocea Americii. Directorul și 1.300 de angajați, trimiși în concediu administrativ

Trump vrea să închidă Vocea Americii. Directorul și 1.300 de angajați, trimiși în concediu administrativ
Trump vrea să închisă Vocea Americii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele american Donald Trump a semnat un ordin de desființare a organizației de știri Voice of America, finanțată din fonduri federale, acuzând-o că este „anti-Trump” și „radicală”.

National Press Club, un important grup reprezentativ pentru jurnaliștii americani, a declarat că ordinul „subminează angajamentul de lungă durată al Americii față de o presă liberă și independentă”. „Dacă o întreagă redacție poate fi marginalizată peste noapte, ce spune asta despre starea libertății presei?

Concedieri masive la Vocea Americii, dictate de Trump

O declarație a Casei Albe a precizat că ordinul va „garanta că contribuabilii nu vor mai plăti pentru propaganda radicală” și a inclus citate din politicieni și din mass-media de dreapta care critică postul de televiziune, relatează BBC.

VOA (Voice of America), în principal un serviciu radio, a fost înființat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a contracara propaganda nazistă. Acesta afirmă că, în prezent, ajunge săptămânal la sute de milioane de oameni din întreaga lume.

Mike Abramowitz, directorul VOA, și aproape întregul său personal de 1.300 de persoane au fost trimiși în concediu administrativ.

Acesta a declarat că ordinul a lăsat VOA în imposibilitatea de a-și îndeplini „misiunea vitală... deosebit de critică astăzi, când adversarii Americii, precum Iranul, China și Rusia, investesc miliarde de dolari în crearea de narațiuni false pentru a discredita Statele Unite”, transmite sursa citată.

Presa americană reacționează

National Press Club, un important grup reprezentativ pentru jurnaliștii americani, a declarat că ordinul „subminează angajamentul de lungă durată al Americii față de o presă liberă și independentă”.

„Dacă o întreagă redacție poate fi marginalizată peste noapte, ce spune asta despre starea libertății presei?”, au transmis reprezentanții.

„O întreagă instituție este dezmembrată bucată cu bucată. Aceasta nu este doar o decizie privind personalul - este o schimbare fundamentală care pune în pericol viitorul jurnalismului independent la VOA.”

Ordinul lui Trump vizează compania mamă a Voice of America, US Agency for Global Media (USAGM), care finanțează, de asemenea, entități non-profit precum Radio Free Europe și Radio Free Asia, care au fost înființate inițial pentru a contracara comunismul.

CBS, partenerul de știri al BBC din SUA, a declarat că angajații Vocea Americii au fost notificați printr-un e-mail de Crystal Thomas, directorul de resurse umane al USAGM.

O sursă a declarat pentru CBS că toți lucrătorii independenți și contractorii internaționali au fost informați că nu mai sunt bani pentru a-i plăti.

Vocea Americii și alte posturi din cadrul USAGM spun că deservesc mai mult de 400 de milioane de ascultători. Acestea sunt în mare echivalente cu BBC World Service, care este parțial finanțat de guvernul britanic.

Elon Musk, miliardarul și principalul consilier al lui Trump, care a supravegheat reducerile radicale ale guvernului SUA, a folosit platforma sa socială, X, pentru a solicita închiderea VOA.

D.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇