Agenția Centrală de Informații a SUA (CIA) a dat undă verde unui plan de plecări voluntare, în contextul în care președintele american Donald Trump a cerut reduceri substanțiale de personal în cadrul agențiilor guvernamentale ale Statelor Unite.
Dacă această informație din presa americană se confirmă, CIA va deveni primul serviciu de informații care va lansa un val de rezilieri de contracte la presiunea președintelui, care, în timpul campaniei electorale, a promis între altele reducerea dimensiunii guvernului federal.
CIA a suspendat, de asemenea, recrutarea candidaților care primiseră deja o ofertă de muncă, relevă Wall Street Journal, citând un colaborator al lui John Ratcliffe, directorul agenției.
Potrivit CNN, oferta prin care angajaților CIA li se oferă posibilitatea de a demisiona voluntar în schimbul unui pachet financiar echivalent cu aproximativ opt luni de salariu și beneficii, nu a fost disponibilă până acum şi pentru majoritatea rolurilor din domeniul securității naționale.
Totuși, deși oferta a fost transmisă întregului personal al CIA, nu este clar dacă toți angajații vor putea să o accepte. Anumite categorii de angajați, în special cei care ocupă poziții critice, ar putea fi excluse de la această oportunitate, a menționat o sursă familiarizată cu situația.
Există, de asemenea, o marjă de flexibilitate pentru directorul Ratcliffe, care poate decide calendarul plecărilor ofițerilor din domeniile strategice, conform unei alte surse.
Oricum agenția de informații externe a SUA ar putea fi serios perturbată, în timp ce Trump a făcut marți un anunț șocant despre o regiune crucială din Orientul Mijlociu, spunând că Statele Unite vor să preia Fâșia Gaza, devastată de 16 luni de război între Israel și gruparea islamistă palestiniană Hamas.
Dacă reconfigurarea CIA nu a fost încă confirmată, destructurarea unui alt organism federal, Agenția americană pentru dezvoltarea internațională (USAID), a început deja. Circa 10.000 de angajați ai USAID vor fi trimiși în concediu administrativ începând de vineri, potrivit organizației.