Consiliul Europei: Este urgent ca Ungaria să reinstaureze libertatea presei. Guvernul Orban nu are nicio intenţie de a respecta legea

Consiliul Europei: Este urgent ca Ungaria să reinstaureze libertatea presei. Guvernul Orban nu are nicio intenţie de a respecta legea

Este urgent ca Ungaria să reinstaureze libertatea presei, a îndemnat comisarul pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei, Dunja Mijatovic, într-un memorandum publicat marţi, potrivit AFP.

”Efectele combinate ale unei autorităţi controlate politic pentru monitorizarea mass-media şi ale intervenţiilor statului care au deformat realitatea de piaţă au erodat pluralismul şi libertatea de exprimare a mass-media în Ungaria”, a punctat Mijatovic.

Potrivit Consiliului Europei, autorităţile ţării conduse de premierul suveranist Viktor Orban atacă sistematic apărătorii drepturilor omului şi jurnaliştii de investigaţie. Şi toate acestea ”în scopul de a transmite un mesaj clar: vor exista represalii împotriva oricărei forme de critică a guvernului”, notează memorandumul.

ADVERTISING

Mai mult, Ungaria ignoră deciziile tribunalelor internaţionale, ceea ce arată că guvernul nu are nicio intenţie de a respecta legea, ”o precondiţie esenţială pentru libertatea de expresie”, insistă comisarul Mijatovic.

Odată cu criza sanitară, situaţia ”s-a înrăutăţit şi mai mult în 2020 din cauza regulilor de urgenţă puse în aplicare în mod succesiv”.

Pentru a remedia această situaţie, Dunja Mijatovic consideră că Ungaria trebuie să-şi amendeze legislaţia pentru a împărţi puterile excesive ale preşedintelui Autorităţii pentru mass-media între mai multe organisme autohtone.

ADVERTISING

Budapesta trebuie de asemenea să respecte legea şi standardele europene cu privire la pluralismul mass-media.

Autorităţile trebuie, de asemenea, să condamne discursul urii faţă de jurnalişti şi să pună capăt campaniilor lor de dezinformare privind apărătorii drepturilor omului şi a celor care critică guvernul.

În fine, Mijatovic subliniază necesitatea unei dezbateri politice libere înaintea alegerilor parlamentare din 2022. Ea cere ca toţi candidaţii să fie trataţi în mod echitabil, în special în ceea ce priveşte acoperirea campaniei lor de către mass-media.

ADVERTISING

Relaţiile între Viktor Orban şi instituţiile europene sunt deteriorate de mai bine de un deceniu.

Ungaria a fost criticată în mai multe rânduri pe tema libertăţii presei, în special luna trecută când autorităţile ungare au refuzat să reînnoiască licenţa Klubradio, cel mai important post de radio independent din Ungaria, adeseori critic la adresa executivului de la Budapesta.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇