China a decis, joi, interzicerea emisiei postului BBC World News în interiorul ţării, pentru ”încălcarea gravă” a reglementărilor chineze privind media.
Într-un comunicat, Administraţia naţională chineză pentru radio şi televiziune a precizat că postul britanic a încălcat principiul potrivit căruia ”informaţiile trebuie să fie veridice şi corecte şi să nu aducă prejudicii intereselor naţionale ale Chinei”.
De asemenea, organismul chinez menţionat a indicat că ”nu autorizează BBC să continue să emită în China”, informează AFP şi dpa.
Reacția BBC
BBC s-a declarat ”decepţionat” de decizia autorităţilor chineze. ”Suntem decepţionaţi că autorităţile chineze au decis să ia această măsură. BBC difuzează informaţiile internaţionale cele mai sigure din lume şi acoperă subiecte din lumea întreagă într-o manieră onestă şi imparţială”, a declarat o purtătoare de cuvânt a postului britanic.
La rândul său, ministrul de Externe britanic Dominic Raab a calificat decizia Beijingului drept ”o restrângere inacceptabilă a libertăţii presei” şi că această măsură nu va face ”decât să afecteze reputaţia Chinei în ochii lumii”.
Decizia Chinei intervine la o săptămână după ce autoritatea britanică de reglementare în domeniul media (OFCOM) a revocat licenţa de emisie pentru canalul de televiziune chinez de limbă engleză CGTN, întrucât a ajuns la concluzia că Partidul Comunist chinez are responsabilitatea editorială finală pentru programele postului respectiv.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:
- Un medic dezvăluie cum au murit pacienţii din lipsă de tratament, în timp ce Spitalul Colentina merge în gol. Detalii cutremurătoare despre erorile și minciunile Covid – Interviu video
- A început transferul de putere în Rusia. Cine îl alege pe succesorul lui Putin și cât de periculos e Navalnîi – Interviu video cu Armand Goșu
- Uciderea disidentului Gheorghe Ursu – un proces al comunismului fără sfârșit, fără vinovați și fără speranță
- Cele 3 mari probleme ale sistemului sanitar românesc și soluțiile lor – Interviu cu medicul-deputat Adrian Wiener (II)
- Reguli noi pentru intrarea în România: Test negativ şi 10 zile de carantină. Iată lista actualizată a statelor de risc
- Șeful Apple scoate în evidenţă cea mai spinoasă problemă a Facebook. Întrebarea pe care și-o vor pune toți oamenii de afaceri