Vegetarienii sunt mai predispuși la depresie față de restul populației. Acum s-a aflat și de ce

Vegetarienii sunt mai predispuși la depresie față de restul populației. Acum s-a aflat și de ce
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Știința a arătat deja că vegetarienii sunt mai predispuși la depresii față de restul populației, având de aproximativ două ori mai multe episoade depresive. Dar de ce stau lucrurile așa? Oamenii de știință cred că au găsit răspunsul la această întrebare și de vină nu e vreo carență, așa cum am fi tentați să credem.

Conform unui studiu publicat în Journal of Affective Disorders, această legătură există independent de aportul nutrițional.

Studiul, bazat pe mai multe sondaje derulate în Brazilia, a ajuns la concluzia că încă de la început depresia pare să îi determine pe oameni să devină vegetarieni. Simptomele depresiei pot include ruminarea asupra gândurilor negative, precum și sentimente de vinovăție, notează IFL Science.

ADVERTISING

Presupunând că persoanele deprimate și cele fără această problemă au șanse egale de a conștientiza adevărul din spatele abatoarelor și al agriculturii industriale, este mai probabil ca persoanele deprimate să se gândească obsesiv la asta și să se simtă vinovate pentru rolul lor în crearea cererii.

O astfel de persoană nu greșește neapărat gândind astfel. În timp ce depresia vine la pachet cu percepții negative nerealiste, există dovezi care sugerează că persoanele cu depresie ușoară până la moderată au judecăți mai realiste cu privire la rezultatul evenimentelor incerte și percepții mai realiste despre propriul rol și abilități.

ADVERTISING

Apoi, e la fel de posibil ca o dietă vegetariană să provoace depresie din alte motive decât nutriția. Chiar dacă nu apar carențe în urma unei astfel de alimentații, probabil că vegetarienii sunt mai predispuși la depresii din alte cauze.

De exemplu, adoptarea unei diete vegetariene poate afecta relația cu ceilalți și implicarea în activități sociale și, uneori, poate fi asociată cu tachinare sau alte forme de ostracizare socială.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇