Oamenii de știință au descoperit nu departe de noi una dintre cele mai tinere planete solide găsite până acum, una a cărei vârstă nu depășește 430 de milioane de ani. Asta, în condițiile în care mai puțin de 50 de planete cunoscute au o vârstă mai mică de 500 de milioane de ani.
Botezată HD63433 d, tânăra planetă se află la „doar” 73 de ani lumină față de Terra, într-un sistem solar în care fuseseră descoperite doar două planete, ambele gazoase, scrie Space.com, care citează un raport publicat de Astronomical Journal.
Datele de până acum indică faptul că HD63433 d are dimensiuni similare cu ale Terrei - are un diametru de 1,1-1,25 comparativ cu al Terrei. De asemenea, orbitează o stea similară cu Soarele nostru.
Diferența este că planeta în cauză este de opt mai apropiată de steaua ei decât este Mercur de Soare. Iar asta înseamnă că un an pe HD63433 d durează 4,2 zile pământene și că temperatura la suprafață ar fi de aproape 1.260 de grade Celsius.
O altă particularitate a nou descoperitei planete este că are întotdeauna aceeași parte orientată spre soarelei ei. Prin urmare, emisfera respectivă pare a fi una complet acoperită de lavă.
Dată fiind apropierea ei față de soare, HD63433 d nu ar trebui să aibă o atmosferă. Însă astronomii nu exclud complet această posibilitate.
Dat fiind faptul că este o descoperire de dată recentă, nu se cunosc prea multe date legate de HD63433 d. Astronomii sunt mai cu seamă interesați de partea întunecată a planetei, una care va face obiectul unor cercetări amănunțite ulterioare.