NASA se pregăteşte să lanseze către Lună primul echipaj de astronauţi, după mai bine de 53 de ani, cu cea de-a doua misiune Artemis, un zbor de testare crucial pentru obiectivele mai ample ale omenirii legate de satelitul natural al Pământului.
SUA se grăbesc să-şi reafirme leadership-ul în spaţiu, confruntându-se cu o concurenţă din ce în ce mai mare din partea Chinei, relatează Reuters.
Trei astronauţi americani şi unul canadian urmează să decoleze, miercuri, la bordul capsulei Orion a NASA şi al rachetei Space Launch System (SLS), pentru o misiune de testare de 10 zile în jurul Lunii şi înapoi, o călătorie sinuoasă, care îi va duce mai adânc în spaţiu decât au ajuns vreodată oamenii.
Misiunea este primul zbor de testare cu echipaj din cadrul programului Artemis al NASA, efortul emblematic al SUA de a începe zboruri regulate către Lună, cu un cost estimat de cel puţin 93 de miliarde de dolari începând din 2012.
Oamenii nu au mai ajuns pe suprafaţa Lunii de la misiunea Apollo 17 din 1972, o realizare dificilă pe care NASA îşi propune să o repete în 2028 la polul sud lunar.
SUA sunt singura ţară care a trimis oameni pe un alt corp ceresc, prin cele şase aselenizări ale programului Apollo, impulsionate de competiţia cu fosta Uniune Sovietică.
Oficialii americani s-au concentrat mai recent asupra Chinei, un rival tehnologic redutabil care a înregistrat progrese constante în ultimii ani cu propriul program destinat Lunii, cu o serie de aselenizări robotizate şi un obiectiv pentru 2030 de a-şi trimite propriul echipaj pe suprafaţa lunară.
Suntem singuri?
Duminică, astronauta NASA Christina Koch, specialist de misiune în cadrul Artemis II, a declarat că Luna este o „suprafaţă martor” a formării sistemului solar şi o etapă intermediară către Marte, „unde am putea avea cele mai mari şanse de a găsi dovezi ale unei vieţi trecute”.
„Multe, multe ţări au recunoscut valoarea explorării mai îndepărtate a sistemului solar, către Lună şi mai departe către Marte”, a declarat ea reporterilor.
„Ele recunosc nu numai că putem obţine toate aceste beneficii extrem de concrete, dar şi că avem şi oportunitatea de a răspunde la întrebarea care ar putea fi întrebarea vieţii noastre, şi anume: suntem singuri? Răspunsul la această întrebare începe pe Lună”, a arătat ea.
„Întrebarea nu este dacă ar trebui să mergem, ci dacă ar trebui să fim primii sau să urmăm (după alţii)?” - a adăugat Koch.
Printr-o serie de misiuni Artemis din ce în ce mai avansate, care se vor extinde până în următorul deceniu, SUA îşi propun să stabilească un precedent pentru modul în care alţii vor opera şi coexista pe suprafaţa Lunii, unde, într-o zi, ţările şi companiile vor putea exploata resursele rocilor lunare şi se vor putea pregăti pentru misiuni mult mai dificile către Marte.
Ceilalţi membri ai echipajului sunt astronauţii NASA Victor Glover şi Reid Wiseman, precum şi Jeremy Hansen, care va fi primul astronaut canadian care va ajunge în vecinătatea Lunii.
Participarea lui Hansen a făcut parte dintr-un acord din 2020 între NASA şi Agenţia Spaţială Canadiană (CSA). „Această participare a fost rezultatul unor decenii de contribuţii şi investiţii strategice din partea noastră”, a declarat Mathieu Caron, şeful biroului de astronauţi al CSA, citând contribuţiile canadiene în domeniul roboticii la Staţia Spaţială Internaţională.
Lansarea de 1 aprilie
Lansarea este programată pentru 1 aprilie, deşi ar putea avea loc în orice zi după aceea până pe 6 aprilie, în funcţie de condiţiile meteorologice din Florida şi de eventualele probleme de ultim moment cu racheta.
Ulterior, o altă fereastră de lansare, determinată în mare parte de mecanica orbitală dintre Pământ şi Lună, se deschide pe 30 aprilie.
Artemis III, planificată pentru 2027, va implica andocarea capsulei Orion pe orbita Pământului cu cele două module lunare ale NASA – sistemul Blue Moon de la Blue Origin al lui Jeff Bezos şi Starship de la SpaceX al lui Elon Musk. Această manevră delicată va demonstra modul în care modulele de aterizare vor prelua astronauţii înainte de a se îndrepta spre suprafaţa Lunii.
Această misiune a fost adăugată programului în februarie de către noul administrator al NASA, Jared Isaacman, un astronaut privat miliardar care a revoluţionat programul cu noi obiective.
Decizia sa a amânat prima aselenizare cu echipaj a programului până la Artemis IV.
Piaţa lunară
NASA se bazează pe o serie de companii în cadrul programului său dedicat Lunii, sperând să stimuleze o piaţă comercială în viitor, a cărei valoare este greu de estimat, spun analiştii.
Boeing şi Northrop Grumman conduc SLS, iar Lockheed Martin construieşte Orion pentru NASA.
SpaceX şi Blue Origin îşi dezvoltă propriile module de aterizare cu finanţare de la NASA, dar în baza unor contracte care le permit să ofere navele spaţiale şi altor clienţi.
Un raport PricewaterhouseCoopers din ianuarie estima venituri de 127 de miliarde de dolari până în 2050 din activităţile de pe suprafaţa lunară, cu investiţii care ar putea ajunge la 72-88 de miliarde de dolari în aceeaşi perioadă.
Deocamdată, şi în viitorul apropiat, guvernele vor decide strategiile pentru Lună şi veniturile companiilor.
Va mai trece mult timp până când infrastructura esenţială, precum sistemele de energie şi comunicaţii, va ajunge la un nivel care să permită o dezvoltare comercială pe Lună independentă de finanţarea guvernamentală, a declarat Akhil Rao, economist la firma de analiză Rational Futures, fost economist cercetător la NASA.
Rao, care a făcut parte din grupul de economişti şi personalul responsabil de politica spaţială al NASA concediaţi anul trecut în timpul reducerilor masive de personal federal efectuate de administraţia Trump, a declarat că „nu vede o valoare economică pe termen scurt pe care companiile ar putea să o obţină şi care ar permite NASA să nu se mai implice”.
Misiunea Artemis II va reprezenta un test mai riguros pentru capsula Orion şi SLS ale NASA, care au efectuat o misiune similară - fără echipaj - în 2022.
Astronauţii de la bord vor testa sistemele esenţiale de susţinere a vieţii, sistemele de comandă şi control ale echipajului, navigaţia şi comunicaţiile.
Cum se va desfăşura Artemis II
Se preconizează că misiunea Artemis II a NASA va dura aproximativ 10 zile, trimiţând cei patru astronauţi într-o călătorie de mare viteză în jurul Lunii şi înapoi.
Iată o prezentare zi cu zi a modului în care se preconizează că va decurge zborul:
Ziua lansării
Artemis II este programată să decoleze de la Centrul Spaţial Kennedy al NASA din Florida la bordul Space Launch System, cea mai puternică rachetă pe care agenţia a lansat-o vreodată.
NASA a declarat că fereastra de lansare se deschide pe 1 aprilie, cu multiple oportunităţi de rezervă disponibile în zilele următoare, în funcţie de condiţiile meteorologice, pregătirea tehnică şi disponibilitatea poligonului de lansare.
După lansare, capsula echipajului Orion se va separa de treapta superioară a rachetei şi va intra pe o orbită foarte eliptică în jurul Pământului.
Zilele 1–2: verificări pe orbita Pământului
Echipajul va petrece primele una-două zile pe orbita înaltă a Pământului, efectuând verificări ample ale sistemelor.
Acestea includ testarea sistemelor de susţinere a vieţii, propulsie, navigaţie şi comunicaţii ale navei Orion, pentru a se asigura că nava spaţială este pregătită să se îndrepte spre spaţiul îndepărtat.
Injecţie translunară
Odată ce verificările sunt finalizate, sistemul de propulsie al Orion va efectua o aprindere critică a motorului cunoscută sub numele de injecţie translunară, trimiţând nava spaţială în afara orbitei Pământului şi pe o traiectorie către Lună.
Zilele 3 - 4: Călătoria către Lună
În timpul tranzitului de câteva zile către Lună, astronauţii vor continua să monitorizeze sistemele navei spaţiale pe parcursul zborului, care se va desfăşura la o distanţă mai mare de Pământ decât orice zbor spaţial uman anterior.
Controlorii misiunii vor urmări performanţele de comunicaţii şi navigaţie pe măsură ce Orion se va îndrepta adânc în spaţiu.
Zbor pe lângă Lună
Orion va trece în spatele Lunii pe o traiectorie de „free-return” - adică un traseu care readuce în mod natural nava spaţială spre Pământ, fără a necesita propulsie suplimentară. Nava spaţială va atinge cea mai mare distanţă faţă de Pământ în această fază.
Zilele 5 - 8: Întoarcerea pe Pământ
După trecerea pe lângă Lună, echipajul va petrece câteva zile îndreptându-se spre casă, în timp ce efectuează teste suplimentare în spaţiul îndepărtat, inclusiv evaluări ale sistemelor de alimentare, ale controalelor termice şi ale operaţiunilor echipajului mult dincolo de orbita joasă a Pământului.
Reintrarea şi amerizarea
Pe măsură ce Orion se va apropia de Pământ, va separa componentele cheie înainte de a intra în atmosferă la viteze de aproximativ 40.230 km/h.
Testarea scutului termic al capsulei în timpul reintrării în atmosferă cu energie ridicată este unul dintre obiectivele principale ale misiunii.
Se preconizează că nava spaţială va ameriza în Oceanul Pacific, unde echipele de recuperare vor prelua echipajul.
