NASA a publicat cele mai clare imagini de până acum ale planetei Jupiter

NASA a publicat cele mai clare imagini de până acum ale planetei Jupiter
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nava spațială Juno, aparținând NASA, a transmis unele dintre cele mai clare imagini ale planetei Jupiter din toate timpurile. Acestea au fost realizate recent, în timpul celei de-a 66-a apropieri de planetă.

Sonda se află pe orbita celei mai mari planete din Sistemul Solar din iulie 2016, unde a ajuns după o călătorie de cinci ani, și a trimis deja pe Pământ mii de imagini ale atmosferei și sateliților acesteia.

Misiunea sa ar fi trebuit să se termine în 2017, dar a fost prelungită, prima oară, până în 2021, iar ulterior până în 2025, scrie Smithsonian Magazine.

ADVERTISING

În octombrie, camera sa de doi megapixeli, denumită JunoCam, a surprins imagini fabuloase cu Jupiter, în acestea observându-se inclusiv condițiile meteo de pe planeta gazoasă.

Misiunea Juno se va încheia peste un an, la 15 septembrie 2025. În acea zi, sonda va executa o coborâre controlată în atmosfera lui Jupiter, într-o intrare finală distructivă. 

Juno va fi înlocuită de alte sonde care deja se îndreaptă către gigantul gazos: stația Europa Clipper va ajunge în sistemul lui Jupiter în 2030, iar sonda Juice un an mai târziu.

ADVERTISING