Doi pui de tigru siberian, specie rară, s-au născut la un Zoo din Polonia (Foto)

Doi pui de tigru siberian, specie rară, s-au născut la un Zoo din Polonia (Foto)

O grădina zoologică din Polonia a anunţat naşterea a doi pui de tigru siberian, o specie rară, iar acum a făcut concurs pentru a le da şi un nume minuţilor blănoşi vărgaţi.

Cei doi pui de tigru s-au născut la sfârşitul lunii aprilie la ZOO Plock şi au fost mai întâi auziţi de personal şi abia apoi au putut fi văzuţi, a declarat îngrijitoarea Malgorzata Trzcinska, care i-a prezentat pe primii reprezentanţi ai acestei specii rare veniţi pe lume în Polonia în acest an.

”Mama a fost foarte atentă şi i-a ascuns într-un mod foarte eficient din ochii noştri”, a spus Trzcinska săptămâna aceasta, adăugând că puii au fost descoperiţi doar datorită mieunatului lor specific, relatează marţi Reuters.

Exemplarele de la grădina zoologică fac parte din Programul european pentru specii pe cale de dispariţie, naşterea puilor fiind cu atât mai ”interesantă”, a precizat Trzcinska.

Doar 23 de tigri siberieni s-au născut în Europa în ultimele 12 luni.

”O femelă de tigru siberian poate naşte până la şase pui… dar suntem foarte mulţumiţi de perechea noastră. Avem un mascul şi o femelă, deci credem că acesta este un lucru bun pentru viitorul speciei”.

Puii sunt în prezent suficient de dezvoltaţi pentru a se lupta în joacă unul cu altul, masculul fiind deja mai mare decât sora lui. Ei nu au primit încă nume.

Am anunţat un concurs… care va ajuta la găsirea unor nume pentru ‘pisoiaşii’ noştri”, a spus Trzcinska. ”E o alegere liberă… însă avem anumite criterii care ne vor ajuta să ne decidem”, a adăugat ea.

Czy jesteście gotowi na ogromną porcję słodyczy????????? Nasze tygryski coraz śmielej poruszają się po wybiegu i jak na…

Publicată de ZOO Płock pe Duminică, 6 iunie 2021

Citeşte şi alte articole din categoria Lumea de lângă noi:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇