Cai în pericol de dispariţie prosperă în jurul centralei nucleare de la Cernobîl

Cai în pericol de dispariţie prosperă în jurul centralei nucleare de la Cernobîl
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deși cei mai mulți credeau că zona din jurul centralei nucleare de la Cernobîl va fi moartă pentru următoarele secole, realitatea este că animalele au luat-o în stăpânire și multe specii prosperă aici. Printre altele, și o specie pe cale de dispariție.

Este vorba despre calul lui Przewalski, o specie de cal sălbatic originară din Asia. Calul lui Przewalski (Equus ferus przewalskii) mai este numit şi calul sălbatic asiatic, calul sălbatic mongol sau Takhi şi este o specie de cal sălbatic, cea mai apropiată rudă sălbatică a calului domestic, relatează PHYS.

ADVERTISING

Această specie, denumită după omul de ştiinţă rus Nikolai Przewalski, care a descoperit-o în zone de la marginea deşertului Gobi, aproape că dispăruse complet până la jumătatea secolului XX, în urma vânatului excesiv.

Aceşti cai au fost reintroduşi de oameni de ştiinţă în zone din Mongolia, China şi Rusia, în cadrul eforturilor de conservare a speciei. În cadrul unui astfel de program, 30 de cai au fost aduşi în zona din jurul centralei nucleare de la Cernobîl în 1998, pentru a înlocui în lanţul trofic o specie dispărută de cai din această regiune – Tarpanul.

ADVERTISING

Experimentul desfăşurat în Ucraina a fost oprit la un moment dat, însă caii au rămas liberi în regiune şi au prosperat. În prezent, în zona de excludere din jurul centralei nucleare trăiesc 150 de astfel de cai sălbatici, iar alţi aproximativ 60 de cai trăiesc peste graniţă, în Belarus.

În condiţii optime, herghelia de cai din zona ucraineană, despre care oamenii de știință au spus că nu va fi sigură pentru locuit timp de 24.000 de ani, ar putea ajunge să numere 300 până la 500 de animale, potrivit lui Serghei Jila, cercetător în cadrul Rezervaţiei Biosferei de la Cernobîl.

ADVERTISING

Cercetători de la Parcul zoologic din Praga, care participă la eforturile de salvare a acestei specii de cai sălbatici, susţin că numărul lor la nivel global a ajuns la aproximativ 2.700 de exemplare.

După succesul acestor cai în zona din jurul Cernobîl, conservaţioniştii discută şi despre introducerea în acest areal şi a altor specii aflate în pericol de dispariţie. Unul dintre potenţialii candidaţi este bizonul european (zimbrul), animal care trăieşte în sălbăticie în Belarusul învecinat, conform lui Vişnevski.

Wild horses thrive in Chernobyl 35 years after disaster

Citește și Până la urmă, copiii celor expuși la radiațiile de la Cernobîl au avut sau nu de suferit genetic? La 35 de ani de la tragedie, avem un răspuns

Balenele se întorc, în sfârșit, în regiunile polare, după 40 de ani de la interzicerea vânătorii comerciale


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇