Dacă mai mulți oameni sunt lăsați să se plimbe într-un spațiu fără o destinație precisă, apare un tipar surprinzător: deplasarea tinde să se organizeze în sens invers acelor de ceasornic. Cercetătorii au observat fenomenul la adulți, adolescenți și copii mici, în Spania și în Japonia, în grupuri și la persoane care mergeau singure. După cinci ani de experimente, au fost eliminate mai multe explicații care păreau plauzibile, iar ultimele observații duc cu gândul că ar putea fi vorba despre un impuls cu rădăcini evolutive mult mai vechi decât specia umană.
Descoperirea a pornit de la o întrebare cu totul diferită. În 2020, în timpul pandemiei, cercetătorii studiau felul în care oamenii se deplasează într-un spațiu închis, atunci când li se cere să păstreze distanța între ei.
Revăzând înregistrările, au remarcat că aproape toți participanții mergeau în bucle orientate în aceeași direcție: în sens invers acelor de ceasornic. Și nimeni nu părea să observe că face asta.
„Nimeni nu dirijează această mișcare. Nimeni nu o decide”, scriu autorii studiului, într-un articol publicat de The Conversation.
Prima bănuială: pereții și diferența dintre dreptaci și stângaci
Pentru un fizician, rotirea unei mulțimi poate părea un exemplu de „comportament emergent”: un tipar colectiv care apare din numeroase interacțiuni mici între oameni sau între oameni și mediul înconjurător.
Prima ipoteză a cercetătorilor a fost că pereții transformă preferințele individuale de deplasare într-o mișcare circulară.
Un studiu anterior indicase că dreptacii tind să vireze spre stânga, iar stângacii spre dreapta, o preferință subtilă asociată unor diferențe între cele două emisfere cerebrale. Cum majoritatea participanților din experimentul inițial erau dreptaci, explicația părea plauzibilă.
Pentru a o verifica, cercetătorii au testat mai întâi fiecare voluntar separat: persoana mergea drept spre un perete, iar echipa înregistra direcția în care vira. Apoi au format grupuri pe baza preferințelor observate. Dacă explicația era corectă, un grup alcătuit din persoane care virau spre dreapta ar fi trebuit să inverseze sensul deplasării.
„Nu s-a întâmplat niciodată. Indiferent dacă am umplut încăperea cu persoane care virau spre dreapta sau cu stângaci, tendința în sens invers acelor de ceasornic s-a menținut”, relatează autorii.
Au mutat apoi experimentul într-o curte școlară deschisă, de 3.000 de metri pătrați, fără pereți care să delimiteze traseul. Peste o sută de adolescenți au fost lăsați să se plimbe fără indicații privind direcția. Efectul a persistat și chiar s-a accentuat. Pereții nu ofereau explicația căutată.
Nici regulile de circulație nu au explicat fenomenul
A doua ipoteză privea felul în care oamenii se evită atunci când se întâlnesc față în față.
Aceste mici manevre pot produce culoare de deplasare în mulțimi. Iar partea spre care oamenii se feresc este influențată adesea de convențiile locale de circulație.
În Spania, explică autorii, pietonii tind să se dea spre dreapta. Cercetătorii au presupus că repetarea acestei manevre ar putea genera, în cele din urmă, o deplasare colectivă în sens invers acelor de ceasornic.
Japonia oferea un test potrivit: acolo se circulă pe stânga, iar culoarele de deplasare pietonală se formează pe partea opusă față de Spania. Echipa a contactat un coleg din Tokyo, așteptându-se ca participanții japonezi să se deplaseze în sensul acelor de ceasornic. „Mulțimea japoneză s-a deplasat în sens invers acelor de ceasornic, așa că ipoteza noastră era greșită.”
Mai rămânea posibilitatea unui obicei învățat în alte împrejurări, precum alergarea pe pistele de atletism, unde deplasarea se face de regulă în același sens.
Pentru a testa această explicație, cercetătorii au lucrat cu copii de grădiniță, care abia încep să asimileze convențiile adulților. Tendința lor spre stânga a fost cea mai puternică dintre toate cele măsurate.
Tiparul exista și la oamenii care mergeau singuri
Experimentul următor a eliminat interacțiunile cu ceilalți: peste 200 de voluntari au mers, pe rând, singuri într-un spațiu gol. Fără o mulțime de urmat și fără oameni de evitat, o majoritate clară a continuat să se deplaseze în sens invers acelor de ceasornic.
Aceasta a fost constatarea care a schimbat interpretarea fenomenului. Tiparul colectiv putea proveni dintr-o tendință deja prezentă în mersul individual. Introducând într-un model doar datele despre deplasarea persoanelor care merseseră singure, cercetătorii au reprodus rotirea observată la nivelul întregului grup.
„În acest caz, întregul nu este mai mult decât suma părților; este exact același lucru”, scriu ei.
Ce anume ne împinge spre stânga rămâne necunoscut
Cercetătorii au căutat legături cu mâna dominantă, piciorul dominant, ochiul dominant și sexul participanților, dar nu au găsit o explicație.
„Și iată concluzia sinceră: încă nu știm de ce apare această tendință la nivel individual.”
Studiile despre persoane care merg legate la ochi și ajung să descrie trasee curbate sugerează o posibilă direcție de cercetare: mici asimetrii ale urechii interne, care ar putea modifica subtil percepția mersului drept. Deocamdată, aceasta rămâne o ipoteză.
De ce ar conta într-un aeroport sau într-un muzeu
Identificarea originii individuale a tendinței poate fi utilă chiar și fără o explicație biologică definitivă.
Modelele folosite pentru a anticipa deplasarea mulțimilor se bazează pe presupuneri despre felul în care oamenii interacționează. Dacă o parte din mișcarea colectivă provine din preferințe individuale, aceste modele ar putea fi îmbunătățite.
Rezultatele pot conta pentru proiectarea spațiilor în care circulația fluentă este importantă, precum aeroporturile, gările și muzeele.
Autorii observă că tendințe similare spre stânga apar și la animale, inclusiv la bancuri de pești și în formațiunile circulare ale furnicilor.
Nu este demonstrat că mecanismul este același. Dar posibilitatea deschide o întrebare mai largă: impulsul care ne abate discret spre stânga ar putea avea rădăcini evolutive mult mai vechi decât specia umană.
