De ce dorm caii mai mult în picioare și care poate fi efectul unui astfel de comportament?

De ce dorm caii mai mult în picioare și care poate fi efectul unui astfel de comportament?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Poate te-ai întrebat de ce caii dorm mai mult în picioare, după ce ai văzut că aceștia rar se lungesc pe pământ, chiar și noaptea. Explicația e însă simplă și ține de supraviețuire.

E felul lor de a fi mereu în alertă, de a avea o șansă în plus dacă sunt atacați. Sunt animale mari, iar consumul de energie, dacă s-ar ridica de pe sol, în caz de pericol, ar fi mare. Un cal aflat în picioare, chiar dacă dormea, e mult mai capabil să fugă decât atunci când este trezit din somn și se află pe sol.

Caii provin dintr-o descendență lungă de animale prădate din familia Ecvidee, iar dormitul în picioare este o adaptare pentru a nu fi atacați.

ADVERTISING

”Statul în picioare le oferă un element surpriză în fața prădătorilor și o șansă mai mare de a scăpa decât dacă ar fi întinși”, explică Karen Waite, specialist în ecvide la Universitatea de Stat din Michigan, SUA, conform Live Science.

Totuși, de menționat e faptul că animalele rar ajung la somnul REM atunci când dorm în picioare. E motivul pentru care ajung în cele din urmă, măcar uneori, să doarmă întinși pe sol.

Dacă un cal supraviețuiește cu cinci ore de somn pe zi, are totuși nevoie măcar de 25 de minute de somn REM, iar pentru asta trebuie să se lungească, spun specialiștii. Va face asta însă doar atunci când se simte în siguranță, acesta fiind și motivul pentru care unii cai ajung la privarea de somn.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇