Facebook a pierdut utilizatori, pentru prima dată în 18 ani

Facebook a pierdut utilizatori, pentru prima dată în 18 ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Acţiunile Facebook au scăzut cu aproximativ 20%, după ce compania americană a anunţat o creştere a reclamelor sub aşteptări şi că, pentru prima oară, a pierdut utilizatori.

Facebook a înregistrat o scădere a numărului de utilizatori activi zilnici (DAU) pentru prima dată în istoria sa de 18 ani.

În ultimul trimestru, Facebook a avut 1,929 miliarde de utilizatori, în scădere de la 1,93 miliarde de utilizatori în trimestrul anterior. Este pentru prima oară când, trimestrial, numărul de utilizatori Facebook scade.

ADVERTISING

Aplicaţia Facebook a pierdut în ultimele trei luni un milion de utilizatori activi zilnic în Statele Unite, regiune în care câştigă cei mai mulţi bani din reclame - un semnal îngrijorător pentru investitori.

Mark Zuckerberg spune că problema vine din dificultatea platformelor companiei în a atrage tineri şi din concurenţa creată de TikTok pe zona de short form video. Reels este produsul Meta cu cea mai mare creştere, însă, se pare, nu şi suficientă.

Meta a avut un profit de 40 de miliarde de dolari anul trecut, însă Reality Labs a început să piardă bani, prin investiţiile în metavers şi AV/VR. Această divizie a pierdut 10,2 miliarde de dolari anul trecut la venituri de 2,3 miliarde de dolari.

ADVERTISING

După anunţ, acţiunile Facebook au scăzut cu mai bine de 20 de procente.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇