Horoscop zilnic: 28 ianuarie

Horoscop zilnic: 28 ianuarie

Berbec

Astăzi ai nevoie de flexibilitate și modestie, pentru a putea jongla cu obstacolele care apar în cadrul unor demersuri administrative și pentru a gestiona cât mai bine și cu cât mai puține urmări neplăcute niște tensiuni existente în relația cu superiorii. În această ultimă privință, tinzi să devii destul de radical pe măsură ce te apropii de sfârșitul săptămânii și nu e exclus să te gândești de pe acum să renunți la o colaborare sau un contract. Impulsivitatea ar trebui temperată, iar vocea inimii, ascultată.

Taur

Primele ore ale dimineții ți-ar putea aduce impulsivitate și agitație interioară, emoții legate de o plată sau de recuperarea unei sume de bani. În a doua parte a zilei, ești însă foarte inspirat și poți găsi niște soluții ingenioase pentru o problemă financiară presantă. Atenție la tendința de a te iluziona cu privire la niște promisiuni lipsite de fundament, din partea unui șef sau partener. În tot cazul, la serviciu tensiunile sunt destul de mari, așa că e bine să fii atent ce și cui spui.

Atmosfera astrală a lunii FEBRUARIE 2022: Finaluri neașteptate și neobișnuite!

ADVERTISING

Gemeni

Ori de câte ori Luna trece prin Săgetător, este activată zona relațiilor, parteneriatelor și imaginii pe care o proiectezi în lume. De aceea, tendința de a fi impulsiv și irascibil ar trebui depășită, pentru a face loc acceptării. Pentru că este posibil să fii provocat la niște discuții clarificatoare, despre neînțelegeri mai vechi care se cer rezolvate. Atenție, așadar, la ce au de spus cei din jur. În rest, ziua este bună și poate aduce și ceva promisiuni financiare.

Rac

O zi cu emoții legate de o sumă de bani pe care urmează să o negociezi sau să o primești. În a doua parte a zilei, poate apărea o problemă neașteptată legată de un document, de relația cu o instituție de stat sau cu o persoană oficială. Se pare însă că totul se rezolvă. Norocul tău poartă numele unui asociat sau partener, care vine cu soluția salvatoare sau echilibrează lucrurile în mod inteligent.

ADVERTISING

Leu

Luna în Săgetător, în zona inimii, te îndeamnă la tot felul de gesturi nebunești, la aventură și chiar la asumarea unor riscuri, tocmai pentru că vrei să faci totul așa cum îți place, să te răsfeți și să-ți oferi tot felul de plăceri. Unii te-ar putea considera infatuat sau inconștient, doar pentru că încerci să ieși din tiparele sociale și să faci exact ce simți. Iubirea este și ea trăită la cote maxime. Totuși, daca ești pus în situația de a-ți recunoaște niste greșeli și a le repara, ar fi bine să o faci.

Oracolscop 24 – 30 ianuarie 2022

Fecioară

O zi care poate aduce stări de spirit schimbătoare, emoții legate de cooperarea cu un asociat sau chiar cu partenerul de viață. Irascibilitatea ar trebui temperată, mai ales în cadrul discuțiilor cu persoane apropiate. Pe de altă parte, ziua de astăzi ar trebui rezervată activităților tihnite, care invită la relaxare. Excesele de orice fel ar trebui evitate, iar investițiile, bine cumpănite.

ADVERTISING

Balanță

Luna în Săgetător activează zona comunicării, călătoriilor și schimburilor sub toate formele. Ziua se anunță agitată și plină, cu multe discuții, întâlniri, drumuri. Informațiile și zvonurile circulă cu o viteză uluitoare, de aceea, încearcă să le triezi și să la filtrezi cât mai eficient, fără a crede tot ce auzi. Drumurile necesită vigilență sporită, mai ales în postura de șofer. Spre seară, o veste suprinzatoare de la job sau o greșeală strecurată în procesul muncii te poate face să intri în panică. Totuși, apelează la creativitatea ta deosebită și la simțul umorului pentru a depăși situația.

MESAJUL ÎNGERILOR pentru ANUL 2022

Scorpion

Pentru tine, noaptea este un sfetnic bun, iar primele ore ale dimineții îți pot aduce inspirație și ingeniozitate în rezolvarea unei probleme financiare sau în găsirea unor mijloace pentru redresare. Poate fi un moment potrivit pentru revendicarea unor drepturi salariale. Ziua de astăzi este favorabilă și investițiilor în obiecte pentru casă sau solicitării de sprijin familiei. Însă spre seară ar fi bine să eviți pe cât posibil orice cheltuială pripită și extravagantă.

Săgetător

Luna iți traversează zodia și te face, pe de o parte, foarte optimist și încrezător în viitor, dar pe de altă parte, te predispune la exagerări, mai ales când vine vorba despre relațiile familiale sau despre planurile făcute împreună cu cei dragi. Oricum, te afli într-un moment prețios, în care poți vedea mai limpede viitorul dorit și pașii pe care-i ai de făcut pentru atingerea unor obiective îndrăznețe. În plus, ai și curajul necesar pentru a face o schimbare radicală în viață ta în aceste zile. Miza este în primul rand succesul financiar la care râvnești.

Capricorn

Luna se situează într-o zonă a discreției, izolării și pasivității, ceea ce înseamnă că astăzi e bine să privești de pe margine la ceea ce se întâmplă, fără a te implica emoțional și fără a interveni concret în cursul evenimentelor. Fii receptiv la informațiile care ajung la tine (pot fi multe), triază-le cu atenție și așteaptă momentul potrivit pentru a acționa. Un cadou sau un sprijin financiar te poate lua prin surprindere. Și încarcă-ți bateriile pentru schimbări și surprize care pot apărea în viața ta în această săptămână, în plan afectiv, relațional sau contractual.

Mercur Retrograd Ianuarie-Februarie 2022

Vărsător

O zi extrem de efervescentă și plină de vești sau gesturi surprinzătoare. Luna activează zona prietenilor și cunoștințelor, ceea ce înseamnă că aici vor fi cele mai intense discuții. Poți primi vești de tot felul, poți dezvălui secrete și poți afla, în sfârșit, interesele nu tocmai ortodoxe ale unei persoane din anturaj. Atenție la toate chestiunile de ordin financiar. Nu este o idee bună să împrumuți bani, indiferent de scop.

Horoscopul săptămânii 24 – 30 ianuarie

Pești

Nevoia de libertate și independență poate fi foarte puternică astăzi, ceea ce te face să fii radical în ce privește schimbările survenite la locul de muncă sau directivele trasate de superiori. Atenție la reacțiile disproporționate și la tendința de a lua decizii prin prisma emoțiilor. Flexibilitatea este absolut necesară. La fel și diplomația. Nu uita că orice nemulțumire poate fi exprimată în foarte multe moduri.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇