Horoscop zilnic: 26 aprilie

Horoscop zilnic: 26 aprilie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Berbec

Astăzi e o zi numai bună să îți aduni forțele și să îți pui gândurile în ordine. Deocamdată e bine să lași planurile în cuptor, la copt, recomandabil ar fi să mai aștepți câteva zile până le pui pe masă. Mai mult, până ce ideile tale nu au o formă finală, nici nu e indicat să le divulgi. Gândește-te deocamdată la pașii pe care urmează să-i faci în carieră, pregătește-ți cu grijă mutările, ia în calcul cele mai avantajoase decizii. Prinde din zbor acum orice idee despre cum ai putea să-ți crești veniturile!

Taur

Ești plin de idei, pe care ai puterea să le transmiți mai departe. Cu Luna în Pești, ai priză la public, așa că ceilalți ar trebui să fie astăzi ochi și urechi la tine. În consecință, dacă simți că ai un mesaj de dat mai departe, nu-l ține doar pentru tine! Asumă-ți rolul de motor al grupului și oferă ce ai de oferit, în așa fel încât toată lumea să beneficieze de pe urma inițiativelor tale.

Horoscopul săptămânii 25 aprilie – 1 mai

ADVERTISING

Gemeni

Cu Luna în Pești, imaginea ta socială nu poate avea decât de câștigat. Captezi ușor atenția celorlalți, care parcă se străduiesc să-ți creeze culoare favorabile. Reușești să intri ușor pe sub pielea oricui. Ai un nas foarte fin, care poate să adulmece din zbor oportunitățile. Așa că poți face astăzi ceea ce îți este la îndemână: să te pui la dispoziția altora, în așa fel încât să ai de câștigat înzecit tot tu de pe urma lor.

Rac

Ai astăzi o mare șansă de a face ordine în relații și de a readuce armonia în viața ta. Nu o rata! Ești extrem de receptiv la nevoile partenerului de viață și, dacă-i oferi ceea ce are el nevoie, ești cu un pas mai aproape de direcția în care vrei tu să evolueze lucrurile. Ziua este potrivită să faceți împreună planuri de viitor, să dați o formă finală unor acțiuni de care depinde siguranța vieții în doi. Dacă nu există un partener de viață, caută-l în anturajul imediat!

Oracolscop 25 aprilie – 1 mai 2022

ADVERTISING

Leu

Un nou capitol se poate deschide acum în viața ta. E adevărat că, pentru a avea parte de un nou început, s-ar putea să fii nevoit să pui punct altor colaborări. Dar totul se întâmplă acum pentru o cauză mai bună. Carieră, viață socială, imaginea publică se aliniază la o nouă linie de start. Luna în Pești te îndeamnă să primești tot ce vine dinspre ceilalți și să accepți provocările. Bucură-te de cadouri, invitații și favoruri, fii recunoscător și mergi pe mâna celorlalți!

Fecioara

Dacă te simți cumva astăzi în miezul evenimentelor, s-ar putea să nu fie doar o impresie. Aspectele astrale te pun în centrul atenției și te propulsează înainte. Poți vedea acum partea plină a paharului, tot ce e mai bun și mai frumos în oameni. Ai capacitatea de a prinde din zbor energiile pozitive și de a te asocia cu oamenii care pot să te înalţe. Evenimentele pe care le traversezi acum te pot convinge că ești iubit, așa că nu trebuie decât să-i lași pe ceilalți să vină spre tine.

Jupiter conjunct cu Neptun în Pești, o dată în viață. Toți suntem UNUL

ADVERTISING

Balanța

Ziua de azi se anunță calmă. Luna în Pești îți da spor și eficientă în activitățile de rutină. La serviciu, poți pune acum în ordine orice capitol la care ai rămas restant, așa că nu lasă pe mâine ce poți face azi! Dar cele mai interesante lucruri vin dinspre familie. Lucrurile se așază în favoarea ta, beneficiile apar de pe urma partenerului de viață sau a părinților. Poți împlini acum cam tot ce ai în minte, cei dragi sunt alături de tine și te susțin cu forțe depline, mai ales dacă e vorba de investiții.

Scorpion

Rezervă-ți ziua de astăzi aplanării unor conflicte și negocierii unor termeni și condiții! Ai puterea de a-ți impune argumentele și de a întoarce orice situație în favoarea ta. Voința ta de fier te poate purta spre atingerea unor obiective care până mai ieri păreau de neatins. E momentul să dai cărțile pe față, să spui tot ce ai de spus și să ieși la rampă. Dacă procedezi întocmai, aprecierea și respectul celorlalți sunt beneficii garantate.

VENUS în PEȘTI (5 Aprilie – 2 Mai 2022). Speranță, Magie și Grație divină

Săgetător

Banii nu au prea fost prieteni cu tine în ultima perioada. Ei bine, de dată această s-ar putea să ieși dintr-un con de umbră. Viață profesională poate să facă un salt aproape spectaculos. Dintr-o dată, s-ar putea să ți se pară că totul e prea frumos că să fie adevărat. Așa că, decât să devii suspicios, mai bine bucură-te de modul în care se aranjează lucrurile! Bazează-te pe calitățile tale, pe calificările pe care le ai, fă-ți treaba la superlativ și totul va veni de la sine!

Capricorn

Ai o putere de concentarre care poate mută munții din loc. Ești adeptul acțiunilor hotărâte, ești un factor de mobilizare pentru toată lumea, așa că s-ar putea să te convingi că, prin efort și voință de fier, nimic nu este imposibil. Semne de bunăstare vin atât dinspre activitățile sociale, mai ales dacă faci deplasări, comunici și negociezi, cât și dinspre viața afectivă, unde totul se așază după sufletul tău.

LILITH în RAC, până pe 8 Ianuarie 2023. Iese la suprafață tot ce ne-a rănit in trecut și am îngropat

Vărsător

Te-ai născut în zodia în care imprevizibilul, surpriza și mirarea sunt forme palpabile ale realității. Iar astăzi te poți convinge cât e minunat e că lucrurile stau așa și nu altfel. Banii trag la tine pe căi misterioase. Nici nu trebuie să depui eforturi mari. Arată-ți talentele și împărtășește-ți ideile, iar bunăstarea le va urma. De aici decurge și liniștea în sânul căminului. Familia ta se bucură acum de o stare de bine, de siguranță și de confort pe care tu o atragi pur și simplu fiind așa cum eșți tu de obicei.

Pești

Luna traversează zodia ta și îți luminează ziua. Bucură-te de un vârf de formă din toate punctele de vedere, mai ales fizic și intelectual. Cel mai bine evoluezi astăzi în situații de comunicare, în ipostaze ce presupun deplasări, negocieri, contactarea unor pesoane noi. Ai o forță de convingere spontană și reușești să coalizezi orice grup în jurul ideilor tale. Așa că astăzi e bine să rostești cu voce tare ideile care-ți vin, de pe urma cărora ar avea de beneficiat toți cei aflați în preajma ta.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇