Horoscop zilnic: 19 aprilie

Horoscop zilnic: 19 aprilie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Berbec

Treburi casnice alături de cei dragi. Unele nu mai suportă amânare, altele în schimb sunt secundare și le poți rezolva în zilele următoare. Pentru cele urgențe s-ar putea fie să ai nevoie de ajutor fizic, material, fie să ai nevoie de sfatul unui specialist.

În orice situație, antrenează-i și pe membrii familiei în aceste treburi și împarte echitabil responsabilitățile. La final, toată lumea va fi mulțumită.

Taur

Atenția și eforturile îți vor fi atrase de segmentul domestic. Probabil în urma discuțiilor cu cineva din anturajul apropiat vei fi inspirat în mod deosebit și vei găsi astfel soluții la unele treburi casnice care își așteaptă demult rezolvarea.

Pe de altă parte, alcătuiește un plan de bătaie și după ce l-ai pus bine la punct, prezintă-l și celor dragi. Călătorii pe distanțe scurte.

Horoscopul săptămânii 19 – 25 aprilie

Gemeni

S-ar putea să se rezolve unele chestiuni finaciare restante, cum ar fi primirea unor bonusuri și lămurirea aspectelor legate de condițiile de muncă ce se preconizează la orizont.

Pe de altă parte, discuțiile cu persoanele din anturajul apropiat te vor ajuta să vezi lucrurile într-o lumina nouă și să fii mai optimist. Evita să-ți divulgi intențiile sau planurile de viitor, deoarece unii ar putea profita de asta.

ADVERTISING

Rac

Posibil să te nemulțumească unele chestiuni personale, dar îți este dificil să spui care dintre ele. Pentru că energia vitală este fluctuantă, ar fi bine să nu te suprasoliciti, să eviți discuțiile contradictorii și, nu în ultimul rând, să fii înțelegător cu tine însuți.

Sunt doar percepții subiective legate de frici nefondate. Relaxează-te și ai încredere că tot Universul lucrează la bunăstarea ta.

Creează 2021 GENIAL! Eveniment lunar cu Nicoleta Svârlefus: 25 aprilie 2021

Leu

Debutul săptămânii îți aduce dorința de a opera schimbările necesare în programul cotidian, astfel încât să ai bine dozate orele de muncă cu cele de odihnă. Observă ce se petrece în jurul tău și spre seară formulează concluzii.

Se recomandă odihnă, alimentație potrivită, plimbări în aer liber și somn suficient. Visele sunt o variantă de a afla detalii interesante despre lume și viață.

ADVERTISING

Fecioara

Apropiindu-te prea mult de prieteni există riscul să fii dezamăgit. De aceea, menține o distanță sănătosâ și vorbește strictul necesar. Unii vor dori să se apropie de tine să-ți povestească multe și mărunte, alții vor dori sfaturi și soluții pentru problemele lor, iar alții pur și simplu te vor provoca, din amuzament, că să-ți studieze reacțiile. Detașează-te de toate acestea!

Venus în Taur, 14 aprilie- 9 mai 2021. În căutarea plăcerilor pierdute

Balanță

Așteptările tale vizavi de segmentul profesional, de relațiile cu șefii sunt spulberate astăzi foarte rapid. Pe de o parte, ești prea entuziasmat și implicat în activitatea profesională pe care o desfășori.

Însă, pe de altă parte, când ți-e lumea mai dragă apar provocări sau obstacole în desfășurarea forțelor de lucru. Găsește un echilibru just între ce trebuie să faci și nevoile tale personale.

ADVERTISING

Scorpion

S-ar putea să-ți reformulezi unele planuri de viață, în special cele profesionale. Pentru că emotivitatea și subiectivismul sunt accentuate, nu pune baza pe gândurile care-ți trec prin minte sau pe dialogurile cu ceilalți. Răzgândirile și răsturnarile de situație pot apărea din senin, mai ales spre finalul zilei.

A viziona un spectacol de teatru, o expoziție de artă sau un târg de sezon ți-ar fi de mare folos.

Oracolscop 19 – 25 aprilie 2021

Săgetător

Se recomandă prudență la cheltuieli. Există riscul unor pierderi serioase de bani, bunuri sau fraudarea documentelor financiare. La nevoie, în chestiunile baneșți care te implică pe termen lung, sfătuiește-te cu specialișți în domeniu.

Pe de altă parte, desprinde-te de materialitatea cotidiană și observă cum se desfășoară evenimentele. Totul are un sens care ți se devăluie la momentul potrivit.

Capricorn

Este posibil să faci de unul singur secvențe din activitățile comune cu partenerul de viață sau cu partenerii profesionali. Lucrează atât cât poți, nu-ți depăși îndatoririle, pentru că la momentul potrivit se vor rezolva toate așa cum trebuie.

Evită să discuți subiecte importante care implică asumarea responsabilităților pe termen lung sau care implică resurse financiare.

Vărsător

Încă din orele dimineții există tendința de a munci mult și mai ales de a-i antrena și pe ceilalți alături de tine. Cei dragi au alte treburi și te vor refuza destul de zgomotos.

Lucrează cu măsură, pentru că în continuare sănătatea este sensibilă și organismul chiar are nevoie de îngrijiri de specialitate. Abia după prânz te vei simți mai bine și vei putea lucra fără probleme.

Pești

Ziua este favorabilă alcătuirii planurilor profesionale și stabilirii unui program cotidian, atât personal, cât și pentru locul de muncă. Ar fi bine să ai în vedere îmbunătățirea competențelor profesionale. Gândește-te la parcurgerea unui stagiu de pregătire profesională, fie într-un cadru instituționalizat, fie personalizându-ți tu o serie de studii de caz și de informări din surse diverse necesare, potrivite domeniului în care lucrezi.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇