Aparatul care a traversat vineri spațiul aerian al României și a fost doborât de un F-16 românesc a fost identificat vizual de piloți drept o amenințare de tip Shahed. Nu este o dronă de supraveghere și nici un aparat comercial scăpat de sub control, ci o armă construită pentru o singură misiune: să transporte explozibil la mare distanță și să se distrugă odată cu ținta. Ieftină, lentă și zgomotoasă, drona Shahed-136, numită Geran-2 de Rusia, a devenit una dintre armele definitorii ale războiului din Ucraina.
Drona care a intrat vineri dimineață în România a fost detectată în apropiere de Sulina și a urmat traseul Sulina - Brăila - Fetești - Buzău. A parcurs aproximativ 200 de kilometri și a rămas aproape o oră și 20 de minute în spațiul aerian național, înainte de a fi doborâtă în apropierea localității Padina, într-o zonă nelocuită.
Primele aeronave care au încercat interceptarea au fost două avioane Eurofighter Typhoon italiene aflate în misiunea NATO de Poliție Aeriană. Acestea au lansat o rachetă în zona Brăila, dar nu au lovit drona. Misiunea a fost apoi preluată de două F-16 românești, iar unul dintre piloți a distrus ținta cu o rachetă.
Ministerul Apărării nu a confirmat încă oficial modelul, proveniența sau existența unei încărcături explozive. Identificarea disponibilă la acest moment este cea făcută vizual de echipajele militare.
„Vizual, piloții ne-au raportat că este o amenințare de tip Shahed. Să speculăm dacă era încărcată este foarte greu”, au declarat reprezentanții Armatei.
Nu este o dronă care se întoarce la bază
Când spunem „dronă”, ne putem gândi la un aparat care filmează, transmite imagini și revine la operator. Shahed-136 funcționează complet diferit.
Este o dronă de atac într-un singur sens. Este lansată spre o țintă, transportă o încărcătură explozivă și se prăbușește intenționat asupra obiectivului. Aparatul, motorul și sistemele de navigație sunt distruse odată cu atacul.
Din acest motiv este numită frecvent „dronă kamikaze”. CSIS clasifică explicit Shahed-131 și Shahed-136 ca fiind „one-way attack drone” sau muniție de atac unidirecțională.
Unii specialiști o încadrează în categoria munițiilor rătăcitoare, care pot survola o zonă până când identifică ținta potrivită. Shahed-136 a fost însă folosită în principal pentru atacuri din punctul A în punctul B, după coordonate introduse anterior, într-un mod asemănător unei rachete de croazieră foarte lente, propulsate de elice.
Shahed-136 și Geran-2 sunt, în esență, aceeași armă
Shahed-136 este denumirea iraniană. „Shahed” înseamnă „martor” în limba persană.
Iranul a prezentat oficial aparatul în 2021. După ce Rusia a început să îl folosească pe scară largă în Ucraina, versiunea rusească a primit numele Geran-2”. Modelul iranian mai mic, Shahed-131, este numit de ruși Geran-1.
Rusia a primit inițial drone din Iran, apoi și-a dezvoltat propria producție și a introdus succesiv modificări. De aceea, denumirea „Geran-2” nu indică întotdeauna o copie identică a aparatului iranian original. Pot exista diferențe de componente, materiale, sisteme de navigație, protecție împotriva bruiajului și tip de încărcătură explozivă.
Forma de bază rămâne însă ușor de recunoscut: corp central, aripi triunghiulare de tip delta și două stabilizatoare verticale la extremități.
Cât de mare este și ce poate transporta
Shahed -136 are aproximativ 3,3–3,5 metri lungime, o anvergură a aripilor între 2,5 și 3 metri și o greutate totală de aproximativ 200 de kilograme.
Poate transporta, în funcție de versiune, o încărcătură de aproximativ 20–50 de kilograme. Estimările diferă deoarece modelul a fost modificat în repetate rânduri, iar caracteristicile exacte nu sunt publicate transparent de Iran sau Rusia.
Această cantitate de exploziv este mult sub cea transportată de o rachetă de croazieră grea, dar suficientă pentru a distruge sau avaria grav o locuință, un vehicul, un depozit, o instalație energetică ori alte elemente de infrastructură.
Pericolul nu vine numai din explozia inițială. Fragmentele aparatului și ale încărcăturii pot fi proiectate pe o suprafață mai mare, iar lovirea unor instalații cu combustibil, gaze sau electricitate poate declanșa incendii și explozii secundare.
Chiar și o dronă doborâtă rămâne periculoasă. Resturile sale, combustibilul, focosul care nu a explodat sau fragmentele rachetei folosite la interceptare pot cădea la sol. Acesta este motivul pentru care armata evită, pe cât posibil, angajarea unei ținte deasupra zonelor locuite.
În cazul de vineri, oficialii au spus că decizia de angajare a fost luată imediat după intrarea dronei în România, dar focul a putut fi deschis numai când aparatul a ajuns deasupra unei zone fără populație. Drona trecuse anterior și peste localități.
Poate zbura de la Marea Neagră până în centrul României
Una dintre caracteristicile care au transformat Shahed-136 într-o armă strategică este raza mare de acțiune. Sursele specializate estimează că aparatul poate zbura între 1.000 și 2.500 de kilometri, în funcție de versiune, greutatea focosului, cantitatea de combustibil, traseu și condițiile de zbor.
Aceasta înseamnă că poate fi lansat de la mare distanță de țintă și poate urma un traseu ocolitor, conceput pentru a evita zonele bine apărate sau pentru a ataca dintr-o direcție neașteptată.
Drona identificată vineri a urmat, potrivit Armatei, un traseu liniar din momentul intrării în România și până la locul în care a fost doborâtă. Autoritățile au negat că aparatul s-ar fi îndreptat spre Baza Aeriană Fetești sau că ar fi trecut peste Centrala Nucleară de la Cernavodă.
Faptul că a putut parcurge aproximativ 200 de kilometri în interiorul țării nu înseamnă că nu fusese observată. Armata afirmă că ținta a fost detectată din afara teritoriului național și urmărită permanent. Întârzierea doborârii a fost explicată prin traseul deasupra zonelor populate și prin necesitatea îndeplinirii condițiilor tehnice pentru tragere.
Lentă, dar nu inofensivă
Shahed-136 zboară cu aproximativ 180 de kilometri pe oră. Este mult mai lentă decât un avion de luptă și decât majoritatea rachetelor de croazieră. Tocmai această combinație poate crea dificultăți.
Avioanele F-16 și Eurofighter sunt construite pentru viteze foarte mari. Interceptarea unei ținte mici, care zboară lent și la joasă altitudine, nu este o operațiune identică urmăririi unui avion sau a unei rachete convenționale.
Viteza redusă nu face însă drona lipsită de pericol. Ea îi permite să zboare aproape de sol, să folosească relieful și curbura Pământului și să rămână sub câmpul de observare al unor radare până când ajunge relativ aproape.
RUSI arată că Shahed-urile sunt relativ ușor de distrus după ce au fost localizate, dar pot fi greu de detectat suficient de devreme din cauza altitudinii mici și a amprentei radar și termice reduse. Acest lucru scurtează timpul pe care apărarea îl are la dispoziție pentru reacție.
Zgomotul de „motoretă” care anunță atacul
Shahed-136 nu folosește, în versiunea sa clasică, un motor cu reacție, ci un motor cu piston care învârte o elice amplasată în partea din spate. Sunetul său este descris frecvent ca fiind asemănător unei motorete, unui moped sau unei mașini de tuns iarba. Zgomotul poate fi auzit de la distanță și a devenit, pentru locuitorii multor orașe ucrainene, avertismentul că o dronă se apropie.
Motorul este una dintre explicațiile pentru costul redus. El are la bază o concepție civilă relativ simplă, iar o parte importantă a componentelor dronei provine din tehnologii comerciale sau cu utilizare duală.
Acest zgomot nu înseamnă însă că oamenii pot identifica precis traseul sau punctul în care va lovi. În plus, aparatele sunt folosite adesea noaptea, când observarea vizuală este mult mai dificilă.
Cum își găsește ținta
Versiunea clasică a Shahed-136 nu trebuie pilotată permanent de un operator aflat la distanță. Înainte de lansare îi este introdus un traseu către coordonatele țintei. Drona folosește sisteme de navigație inerțială și semnale provenite de la sateliți pentru a urma ruta programată.
Sistemul inerțial estimează poziția pe baza mișcării aparatului, iar navigația prin satelit corectează abaterea acumulată. Această combinație îi permite să continue zborul, chiar dacă legătura directă cu un operator este absentă.
Primele versiuni erau considerate arme relativ simple, destinate în principal obiectivelor fixe. Modelele rusești au fost însă modificate constant, iar unele variante pot avea sisteme mai rezistente la bruiaj, comunicații suplimentare sau alte echipamente electronice.
Caracteristicile exacte ale dronei doborâte la Buzău nu vor putea fi stabilite decât după recuperarea și analizarea fragmentelor.
De ce Rusia le trimite în roiuri
Shahed-urile sunt folosite rareori izolat în marile atacuri asupra Ucrainei. Rusia lansează zeci sau chiar sute într-un singur val, uneori împreună cu rachete. Scopul nu este numai ca fiecare dronă să-și lovească ținta. Un roi obligă apărarea să urmărească simultan numeroase aparate, să ridice avioane, să activeze radare și să consume muniție antiaeriană.
Chiar dacă o mare parte sunt doborâte, câteva pot trece de apărare și pot lovi infrastructura energetică, porturi, depozite sau obiective civile. Unele aparate pot fi folosite și pentru a testa apărarea: obligă radarele și sistemele antiaeriene să se activeze, dezvăluind poziția și modul lor de reacție.
În dimineața incidentului din România, MApN a descris o activitate militară aeriană „foarte intensă” și „extraordinar de complexă” în apropierea spațiului aerian național, în timpul unui atac rusesc asupra Ucrainei. Armata a afirmat că una dintre drone a intrat în România, fără a confirma deocamdată dacă s-a desprins dintr-un roi sau cui îi aparținea.
Arma ieftină care obligă apărarea să cheltuiască mult
Una dintre cele mai importante caracteristici ale Shahed-136 este raportul dintre cost și efect. Estimările plasează costul unui astfel de aparat, în funcție de versiune și de metoda de producție, la câteva zeci de mii de dolari. CSIS indică aproximativ 20.000–50.000 de dolari.
Este ieftin în comparație cu o rachetă de croazieră, cu un avion de luptă sau cu multe dintre rachetele folosite pentru apărarea antiaeriană.
Astfel apare o problemă economică: pentru a distruge o dronă relativ ieftină, apărătorul poate fi obligat să folosească o rachetă care costă mult mai mult, să ridice aeronave și să mobilizeze un sistem complex de supraveghere, comandă și intervenție.
Șefii Armatei Române au confirmat că muniția folosită de avioane este foarte scumpă, chiar dacă racheta lansată vineri a fost descrisă drept cea mai ieftină disponibilă pe aeronava respectivă. Costurile exacte urmează să fie calculate.
Aceasta este una dintre marile mize ale războiului cu drone: nu doar distrugerea directă, ci și epuizarea financiară și logistică a apărării.
Ce ar trebui să facă populația
În cazul unui mesaj RO-Alert privind riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian, recomandarea esențială este adăpostirea într-o clădire, departe de ferestre.
Oamenii nu trebuie să urmărească drona, să iasă pentru a o filma sau să se apropie de fragmentele căzute. Resturile pot conține explozibil neactivat, combustibil, substanțe periculoase sau componente care se pot aprinde. Locul trebuie semnalat imediat la 112, fără atingerea sau mutarea obiectelor.
Shahed-136 nu impresionează prin viteză, tehnologie spectaculoasă sau dimensiuni. Forța sa vine tocmai din contrariul acestora: este suficient de simplă pentru a fi produsă în număr mare, suficient de ieftină pentru a fi sacrificată și suficient de precisă pentru a produce distrugeri la peste o mie de kilometri de locul lansării.
