Cum au explodat într-un an salariile judecătorilor de la Curtea Constituțională. Șeful a ajuns la 12.700 de euro

Cum au explodat într-un an salariile judecătorilor de la Curtea Constituțională. Șeful a ajuns la 12.700 de euro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Salariile judecătorilor de la Curtea Constituţională au explodat în ultimul an, iar şeful Marian Enache a ajuns la 63.647 de lei brut (12.700 de euro), deși Guvernul a plafonat o parte din venituri, cum ar fi sporul pentru condiții vătămătoare.

Asta în condiţiile în care, în ianuarie, câştigul salarial mediu brut a fost 7.976 de lei (aprox. 1.600 de euro).

Libertatea a analizat lista actualizată a salariilor de la Curtea Constituțională.

Marian Enache încasează suma despre care vorbeam mai sus, care este compusă din:

ADVERTISING
  • indemnizație brută lunară, de 47.074 de lei
  • 11.769 de lei (spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică),
  • 2.354 de lei spor pentru păstrarea confidențialității,
  • 1.500 de lei spor pentru condiții vătămătoare (sumă plafonată conform legii austerității bugetare, în condițiile în care pe datele precedentei salarizări, sporul ajungea la 7.061 de lei),
  • 950 de lei pentru titlul de doctor.

Iată şi cum a evoluat salariul şefului CCR: La finalul lunii septembrie 2023, avea 62.145 de lei, iar în martie anul trecut doar 42.122 de lei, conform datelor existente pe site-ul Curţii. 

ADVERTISING

Conform Legii salarizării, „președintele Curții Constituționale este egal în grad cu președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar judecătorii Curții Constituționale, cu vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, beneficiind de indemnizație egală cu a acestora la nivel maxim, necondiționată de vechimea în funcția de judecător sau procuror, precum și de celelalte”.

Dar cum stau judecătorii simpli de la CCR? Pentru ei, salarizarea ajunge la 61.288 de lei brut.

Comparativ cu septembrie 2023 și martie 2023, suma e mai mare, dat fiind că salariile (brute) de atunci erau de 59.792 de lei, respectiv 41.402 lei.  

ADVERTISING

Unii judecători, care îndeplinesc condițiile necesare pentru a avea dreptul la pensie de serviciu (specială), primesc și acest al doilea venit.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇