Zelenski a lăudat "puterea supraomenească" a trupelor ucrainene

Zelenski a lăudat "puterea supraomenească" a trupelor ucrainene
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Volodimir Zelenski a lăudat „puterea supraomenească” a trupelor ucrainene în lupta ţării împotriva armatei ruse invadatoare.

„Sunt recunoscător tuturor protectorilor noştri care ripostează şi dau dovadă de o putere cu adevărat supraomenească pentru a alunga armata invadatorilor”, a afirmat preşedintele Zelenski, în discursul său video zilnic, citat de dpa.

El a menţionat că ucrainenii se luptă împotriva a ceea ce a fost "cândva a doua cea mai puternică armată din lume".

Preşedintele ucrainean rămâne precaut în faţa unei senzaţii euforice sau a unor "emoţii excesive".

ADVERTISING

"Nu este nevoie să se creeze o atmosferă de presiune morală specifică, atunci când anumite victorii sunt aşteptate săptămânal şi chiar zilnic", a afirmat el.

Ziua 77 de război în Ucraina - desfăşurarea evenimentelor

Preşedintele Zelenski s-a referit la informaţiile din cursul zilei din partea conducerii militare ucrainene privind victorii teritoriale în apropierea oraşului Harkov din estul Ucrainei. Ocupanţii sunt expulzaţi "treptat" din regiune, a spus şeful statului ucrainean.

Conform armatei ucrainene, au fost recucerite mai multe oraşe.

ADVERTISING

Informaţiile nu au putut fi verificate independent.

"Forţele armate ale Ucrainei fac totul pentru a ne elibera ţara şi poporul", a spus Volodimir Zelenski. "Toate oraşele noastre vor fi eliberate - Herson, Melitopol, Berdiansk, Mariupol şi toate celelalte".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇