Washingtonul acuză Rusia că nu respectă ultimul tratat nuclear bilateral

Washingtonul acuză Rusia că nu respectă ultimul tratat nuclear bilateral
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

SUA au afirmat marţi că Rusia nu respectă tratatul New Start, ultimul acord de dezarmare nucleară dintre ele. Diplomaţia americană a reproşat Moscovei că a suspendat inspecţii şi a anulat convorbiri prevăzute în cadrul acestui acord, fără ca totuşi pentru aceasta să o acuze că şi-ar fi extins arsenalul nuclear dincolo de limitele convenite.

Întăriţi de noua lor majoritate în Camera Reprezentanţilor, republicanii ceruseră şefului diplomaţiei americane Antony Blinken să le semnaleze până marţi dacă Rusia încalcă acest tratat, potrivit France Presse.

ADVERTISING

"Rusia nu respectă obligaţia pe care i-o impune tratatul New Start de a facilita activităţile de inspecţie pe teritoriul său", a apreciat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Anul trecut, Moscova a anunţat că amână o reuniune prevăzută la sfârşitul lunii noiembrie între ruşi şi americani cu privire la inspecţiile în cadrul tratatului, acuzând Washingtonul de "ostilitate" şi "toxicitate".

Relaţiile dintre cele două puteri nucleare sunt la cel mai scăzut nivel de la declanşarea războiului de către Rusia împotriva Ucrainei. Ultima reuniune a acestei comisii consultative datează din octombrie 2021.

ADVERTISING

Într-o scrisoare publicată săptămâna trecută, şefii mai multor puternice comisii ale Congresului american au afirmat că acţiunile şi declaraţiile Rusiei "ridică cel puţin serioase îngrijorări cu privire la conformitatea lor" cu New Start.

Tratatul respectiv este ultimul acord de acest gen care leagă cele două puteri nucleare. Chiar după alegerea sa în ianuarie 2021, preşedintele american Joe Biden îl prelungise cu cinci ani, până în 2026.

Semnat în 2010, pactul limitează arsenalele celor două ţări la maximum 1.550 de ogive desfăşurate de o parte şi de alta, adică o reducere cu aproape 30% în raport cu limita precedentă stabilită în 2002. Tratatul stabileşte de asemenea numărul maxim de lansatoare şi bombardiere la 800.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇