Vulcanul Cumbre Vieja de pe insula La Palma din arhipelagul Canare a expulzat lavă în atmosferă în urma unor explozii puternice produse joi dimineaţă, iar cenuşa toxică a acoperit zona învecinată.
Pentru cea de-a cincea zi consecutiv, lava care se prelinge pe versanţii vulcanului a înghiţit locuinţe, clădirile unor şcoli şi plantaţii de banane, deşi într-un ritm mai lent decât în zilele anterioare, informează Reuters.
”Fenomenul, care a început duminică complet neaşteptat, care părea frumos de urmărit, s-a transformat într-o tragedie în ziua următoare. Am mulţi prieteni acolo, familii care au pierdut totul. Suntem distruşi'', a declarat Nancy, proprietara unui magazin local de bijuterii.
Şuvoaie de lavă neagră au avansat lent înspre vest începând de duminică, carbonizând tot ceea ce le-a ieşit în cale, inclusiv case, şcoli şi plantaţii de banane, fructe care reprezintă cel mai exportat produs din insulă.
Lava a distrus aproape 200 de locuinţe şi a forţat evacuarea a mii de oameni. Potrivit site-ului din domeniul imobiliarelor Idealista, pagubele în urma erupţiei vulcanului se situează la circa 87 de milioane de euro.
Asociaţii bancare spaniole au spus că vor oferi proprietăţi vacante oamenilor care au rămas fără locuinţe. Autorităţile locale au avertizat locuitorii să cureţe legumele şi hainele pentru a evita ingerarea cenuşii toxice.
Un nor de dioxid de sulf este aşteptat să se deplaseze către est în orele următoare deasupra arhipelagului Canare, peninsulei Iberice şi Mării Mediterane.