Vanghelie e obligat de instanţă să-i plătească lui Ponta despăgubiri de 80.000 de euro

Vanghelie e obligat de instanţă să-i plătească lui Ponta despăgubiri de 80.000 de euro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Marian Vanghelie trebuie să-i plătească lui Victor Ponta despăgubiri de 80.000 de euro, pentru o declaraţie pe care fostul edil a făcut-o la o emisiune TV.

Decizia a fost luată de judecătorii de la Tribunalul Bucureşti.

Este vorba despre un proces civil, în care Victor Ponta l-a dat în judecată pe fostul primar, după ce Vancghelie a declarat că, pe vremea când lucra la Guvern, Victor Ponta ar fi luat bani de la afacerişti.

„Admite cererea. Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 80.000 euro cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral produs.

ADVERTISING

Obligă pârâtul să publice pe cheltuiala sa într-un ziar de larg tiraj naţional hotărârea pronunţată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul Bucureşti-Secţia a V-a civilă", se arată în decizia tribunalului, care aşa cum putem observa nu este definitivă.

Ponta susţine că va dona banii unor asociaţii şi fundaţii care se ocupă de copiii abandonaţi.

"Mă bucur că în România încă se poate face dreptate - şi că sunt judecători care, aplicând legea, nu se tem să îi pună la punct pe cei care cred că tupeul, banii şi agresivitatea rezolvă totul în ţara noastră!

ADVERTISING

Anunţ oficial că voi executa această sentinţă prin toate mijloacele legale şi că voi dona toţi banii astfel obţinuţi, 80.000 de euro, de la Marian Vanghelie, către asociaţiile şi fundaţiile care se ocupă de copiii abandonaţi! Va fi prima dată când banii lui Vanghelie vor ajunge la cineva care chiar are nevoie şi merită!", scrie pe Facebook Ponta.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇