Negociatorul rus Grigory Karasin a pus la îndoială eforturile administrației Trump de a intermedia o încetare rapidă a focului în Ucraina, afirmând că discuțiile cu SUA ar putea să nu dea rezultate decisive în acest an.
Karasin a condus delegația rusă care a organizat consultările tehnice de 12 ore cu SUA la Riad pe 24 martie. Discuțiile au condus la un acord privind încetarea parțială a focului care acoperă atacurile împotriva infrastructurii energetice și a operațiunilor din Marea Neagră, relatează The Kyiv Independent, citat de Mediafax.
Oficialul rus a descris întâlnirea cu delegația SUA ca fiind „constructivă”, dar a recunoscut că rezultatele sunt limitate, sugerând că discuțiile vor continua. Întrebat despre momentul în care ar putea să apară rezultate concrete, el a spus că acestea s-ar putea să nu vină „în acest an sau la sfârșitul acestui an”.

„Ar fi naiv să ne așteptăm la orice rezultate chiar la prima întâlnire”, a declarat Karasin, președintele Comisiei pentru Afaceri Internaționale a Consiliului Federației Ruse, într-un interviu acordat canalului de televiziune de stat Rossiya-24.
Kievul a acuzat deja Rusia că a încălcat acordul din 24 martie. Președintele american Donald Trump a declarat în repetate rânduri că va negocia un acord rapid pentru a pune capăt războiului din Ucraina.
Sâmbătă, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia continuă să răspândească teroarea și să-și bată joc de eforturile de a ajunge la pace pentru că nu simte încă o presiune reală, informează EFE.
„Rusia își bate joc de eforturile de pace ale lumii, prelungește războiul și comite această teroare pentru că, până în prezent, nu simte nicio presiune reală. Diplomația poate funcționa, dar trebuie susținută de măsuri care să ne întărească soldații și să îi priveze pe ocupanți de resurse pentru război”, a scris Zelenski într-un mesaj pe Telegram.
El a adăugat că partenerii Ucrainei „știu ce anume poate ajuta, ce fel de presiune” și a subliniat că „aceasta depinde de Statele Unite, de Europa și de toți cei care în lume doresc o diplomație eficientă”.