Lucrurile nu arată bine, trebuie să fim lucizi și realiști. Dincolo de optimismul și triumfalismul declarațiilor Administrației Trump II, care ne tot anunță cât de „bine merg discuțiile” și că echipa noului președinte face „o treabă grozavă”, „fantastică”, „măreață”, nimeni altcineva din afara echipei MAGA, a trumpiștilor și a Rusiei lui Putin nu vede și nu are sentimentul că „planul de pace” anunțat în campania electorală din SUA merge bine. Depinde pentru cine.
…Sau, dimpotrivă, poate că funcționează foarte bine, dar nu ne dădusem noi seama anul trecut în ce va consta cu adevărat „planul de pace” al lui Trump pentru Europa și pentru lumea liberă. America lui Trump este furioasă pe Europa și vrea să se dezangajeze din destinul european, iar Europa este dezamăgită de America lui Trump. Cele două sunt încă legate prin NATO dar distanța între ele pare să crească, pe măsură ce distanța între Washington și Moscova se micșorează.
…Sau, cine știe?, poate că partea genială a planului urmează la finalul filmului și încă nu realizăm acum ce briliantă este întreaga strategie americană și cum se va închide ca un clește la sfârșit, prinzându-i la înghesuială și pedepsindu-i exemplar pe invadatorii ruși. Iar noi vom plânge de emoție și bucurie și ne vom lua din nou în brațe în spațiul euro-atlantic al democrațiilor liberale și al alianței transatlantice și va fi totul ca înainte.
Orice se poate întâmpla în acest punct, dar să recunoaștem că unele variante sunt, totuși, pe zi ce trece, mult mai probabile decât altele, în timp ce celelalte au rămas pur teoretice.
Pe de o parte, devine tot mai limpede că se dorește încheierea războiului. Și Ucraina dorește asta. Președintele Trump repetă obsesiv că vrea pace cât mai repede. Nimic rău până aici. Dar modul în care se încheie un război contează. „Lecțiile” lui istorice contează. Consecințele lui geopolitice contează. „Morala” lui, admițând că este un fel de fabulă pentru generațiile viitoare, contează. Efectele asupra relațiilor internaționale contează. Valorile pe care le transmit mai departe concluziile războiului contează. Aranjamentele de securitate post-război contează. Toate acestea la un loc conturează tabloul unei noi lumi. I se mai spune din când în când „ordine politică”. Regională, europeană, globală. Aceasta se desface și se reface acum, sub ochii noștri.
Este, într-adevăr, multă ceață în jur. Multe necunoscute, multe incertitudini, multe chestiuni interpretabile. Multe aspecte sunt în dinamică, deci ar putea fi prea repede să le etichetăm acum sau să concluzionăm asupra lor. În fiecare zi apar elemente noi în cadrul unor teme fierbinți de discuție. Putem admite asta, desigur. Dar, dincolo de variabile și dinamici, sunt și câteva aspecte care (ne) sunt deja crystal-clear. Asupra lor nu mai planează nicio îndoială iar pe baza lor trebuie să construim abordările viitorului, dacă vrem într-adevăr să nu ne iluzionăm. Iată așadar certitudinile, pe scurt.
1. În Rusia lui Putin, Europa nu are și nu va mai avea încredere, în caz că unele state vest-europene au avut vreodată. Zero. Rusia este un invadator înnăscut iar regimul Putin este un regim abuziv, agresor, dictatorial, criminal, hoț și mincinos. Toate epitetele de mai sus, de la invazii și abuzuri la crime și minciuni, se pot documenta și demonstra atât de ușor, cu fapte și evenimente din ultimii 25 de ani, încât ne-am pierde vremea să mai exemplificăm. Dictatorul Putin a continuat să fure nu doar resursele, speranțele de libertate și chiar viețile oamenilor nevinovați din Rusia și din alte țări, ci și teritoriile altor state, să înșele, să amenințe, să mintă, să terorizeze, exact ca tiranul Stalin, pe care de altfel îl idolatrizează.
Dacă Europa nu are încredere în Rusia lui Putin, așa cum este firesc, înseamnă că Europa (UE și Marea Britanie) nu va putea accepta rezultatele discuțiilor ruso-americane care sunt nedrepte și nefavorabile Ucrainei. Dacă Statele Unite vor insista să dea satisfacției Rusiei lui Putin, relațiile transatlantice se vor deteriora. Iar dacă vor exista cedări teritoriale ucrainene acceptate de SUA în favoarea Rusiei, împotriva voinței Ucrainei, Europa nu le va recunoaște.
Ceea ce nu știm încă este cum va arăta Rusia post-Putin și când o vom descoperi. Ar putea fi mai bună sau mai rea decât actuala Rusie. Rămân însă la opinia pe care am mai formulat-o (nedemonstrabilă, de data aceasta), că sfârșitul regimului Putin este mult mai aproape decât și-a pregătit el, prin revizuirea abuzivă a Constituției din 2020, să mai rămână la putere, adică până în 2036.
Sfârșitul războiului din Ucraina va accelera sfârșitul regimului Putin. Paradoxal, acest sfârșit va veni în vremuri de pace, nu de război, căci oprirea războiului va antrena schimbări importante într-o Rusie care este acum înghețată de obiectivele războiului. Iar când va veni, sfârșitul va veni brusc, neașteptat, fulgerător, în câteva săptămâni de agonie, așa cum cad dictatorii când se schimbă dinamica relațiilor de putere din interiorul sistemului.
2. America lui Trump se îndepărtează de Europa. Nu mai există dubii nici pe această dimensiune a politicii internaționale. De la furtuna verbală anti-europeană din discursurile oficiale la replicile de băieți macho de pe grupul de chat cu jurnalistul inclus din greșeală, grup care pregătea intervenția militară a SUA împotriva rebelilor houthi, se vede noua atitudine de la Washington față de Europa. Aversiune pură. Ceea ce nu știm este cât de mult se va îndepărta America lui Trump (și poate cele ale administrațiilor viitoare) de vechea Europă aliată și dacă, până la urmă, coarda întinsă se va rupe sau nu. Dar îndepărtarea este certă.
Vocile americane moderate, lucide, raționale, pro-atlantiste, sunt tot mai stinse și mai timorate de valul furiei revanșarde și revizioniste a facțiunii MAGA. În corul ideologic și umoral al MAGA, nici nu mai pare Trump sperietoarea cea mai mare. Dacă ne uităm cu atenție la discursurile vicepreședintelui JD Vance, acestea par chiar mai toxice pentru viitorul pe termen lung al relațiilor transatlantice, în cazul în care ar urma (din ianuarie 2029) opt ani cu Vance în Biroul Oval. Un pic de rezervă am putea accepta aici, pentru că JD Vance s-a mai răsucit cu 180 de grade în ultimii ani, față de Trump de exemplu, deci constanța politică nu e chiar prima lui virtute. Dar îi așteptăm și pe democrați să vedem cu ce ofertă vor veni în 2028. Sperăm să fie o candidatură centristă, solidă, nu un alt experiment progresist sau de nișă.
Partea proastă este că îndepărtarea SUA de Europa s-ar putea dovedi ireversibilă, chiar și după întoarcerea democraților sau revenirea la controlul partidului a republicanilor „în toate mințile”, cândva în legislaturile viitoare, dacă în următorii patru ani se vor petrece rupturi ireparabile între America și Europa.
3. Europa nu poate înlocui ajutorul militar al SUA pentru Ucraina. Europa nu va lupta contra Rusiei pentru Ucraina. Europa nu va putea acorda garanții de securitate credibile fără ajutorul (implicarea) SUA.
Ce-i drept, acestea nu sunt niște observații prea încurajatoare sau măgulitoare pentru europeni, dar intră și ele la capitolul realități și certitudini.
Europa nu are deocamdată un Plan B iar proiecțiile financiare, strategice și militare privind înarmarea UE arată că da, Europa ar putea avea într-adevăr un Plan B fără America, dar nu mai devreme de 5-10 ani. Prea târziu pentru Ucraina, desigur. Să sperăm că nu prea târziu și pentru Europa însăși.
4. În acest început (șocant pentru europeni) de negocieri SUA-Rusia, Putin îl domină pe Trump. Dictatorul de la Kremlin nu numai că a respins imediat propunerea inițială a lui Trump, de încetare totală și necondiționată a focului timp de 30 de zile, dar a și început să impună treptat condiții, din ce în ce mai asertive și până nu demult de neconceput în relația cu SUA și cu Occidentul, pe care le prezintă drept „concesii” ale Rusiei.
Încetarea atacurilor asupra infrastructurii energetice (rezervoarele de țiței sunt o vulnerabilitate pentru Rusia, în timp ce Ucraina tocmai și-a securizat centralele electrice), armistițiul din Marea Neagră (Ucraina nu mai avea neapărat o problemă majoră cu flota rusă în vestul Mării Negre), ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei, toate acestea avantajează Rusia. Ucraina domină de peste doi ani războiul în Marea Neagră și a izgonit navele rusești la distanță de țărmul ucrainean, tocmai în estul Mării Negre. Acum, Moscova dorește ca Ucraina să nu mai aibă dreptul de a lovi cu rachete navele militare rusești din Marea Neagră dar Rusia să aibă în schimb dreptul să inspecteze navele civile (comerciale) ucrainene. Este doar un exemplu de „negociere rusească”. Asta în timp ce dronele și rachete rusești toacă în continuare orașele ucrainene, omoară civili și distrug infrastructuri civile iar trupele invadatoare ruse încearcă să ocupe cât mai mult teritoriu. Aproape că se spune explicit că până și dreptul Ucrainei de a se preda este o „concesie” făcută de Rusia, pe care echipa lui Trump o aplaudă încântată.
5. Dacă Ucraina nu obține o pace corectă și durabilă, norii războiului vor rămâne deasupra Europei. Este a cincea și ultima certitudine pe care o avem în acest moment. O pace nedreaptă și fără garanții de securitate ar fi mai rea decât impasul și continuarea actualului război, pentru că ar încuraja agresorul. Ar însemna ce au însemnat Acordurile de la Minsk din 2014 și 2015, adică deschiderea porților pentru un război și mai extins, și mai sângeros, și mai lung, care va începe peste câțiva ani. Așa cum a fost cazul invaziei din 2022.
Citeşte integral analiza În Rusia lui Putin nu avem încredere. America lui Trump se îndepărtează de Europa. Ce ne va spune finalul războiului din Ucraina scrisă de Valentin Naumescu pe centrulpolitic.ro.