Un tânăr care făcea contrabandă cu țigări a fost împușcat în cap, la graniță

Un tânăr care făcea contrabandă cu țigări a fost împușcat în cap, la graniță
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un tânăr care făcea contrabandă cu ţigări a fost împuşcat de poliţiştii de frontieră din Botoşani, după ce ar fi vrut să îl lovească cu maşina pe unul dintre agenţii de la Sectorul Poliţiei de Frontieră (SPF) Româneşti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Botoşani, Minodora Răcnea, tânărul de 28 de ani a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor de frontieră şi l-a acroşat cu autoturismul pe unul dintre agenţi. În momentul respectiv, unul dintre poliţişti a folosit armamentul din dotare, trăgând mai multe focuri spre maşina suspectului.

„Poliţişti de frontiera de la SPF Româneşti, aflaţi în misiune pe raza localităţii Santa Mare, au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism suspect a fi implicat în activităţi de contrabandă cu ţigări. Şoferul autoturismului nu a oprit la semnalele regulamentare ale poliţiştilor de frontieră, mai mult, a accelerat către aceştia, intenţionând să-i accidenteze.

ADVERTISING

Unul dintre poliţiştii de frontieră a fost acroşat de către autoturism. În consecinţă, colegii noştri au folosit armamentul din dotare, cu respectarea procedurilor legale în vigoare, au efectuat somaţie regulamentară, fiind executate mai multe focuri de armă, atât în aer, cât şi asupra autoturismului", a precizat oficialul STPF.

Ulterior, şoferul maşinii a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe carosabil şi a intrat cu maşina într-o lizieră. Tânărul era rănit, iar surse judiciare susţin că aceasta ar fi fost împuşcat în zona capului.

La faţa locului a ajuns o ambulanţă care l-a transportat pe tânărul de 28 de ani la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati".

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani a fost sesizat în acest caz, desfăşurând o anchetă sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi contrabandă.
.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani, Delia Nenişcu, a precizat că asupra contrabandistului, care conducea o maşină cu numere false, au fost trase 12 cartuşe. În autoturism au fost descoperite mai multe colete cu ţigări.

Ancheta în acest caz se desfăşoară sub coordonarea unui procuror.

ADVERTISING

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇