Un membru AUR a fost prins în Parlament cu un plic cu droguri UPDATE Și-a dat demisia din toate funcțiile

Un membru AUR a fost prins în Parlament cu un plic cu droguri <span style="color:#990000;font-size:100%;">UPDATE</span> Și-a dat demisia din toate funcțiile

Mircea Gheorgheosu, angajat al grupului AUR de la Senat și purtător de cuvânt al formațiunii, a fost găsit cu un plic cu droguri în clădirea Parlamentului. Se pare că ar fi vorba de 0,5 grame de cannabis, dar încă nu a ieşit expertiza oficială.

Acesta a recunoscut că drogurile îi aparțin și că sunt pentru consum propriu.

UPDATE: Mircea Gheorgheosu a anunţat vineri că şi-a dat demisia din toate funcţiile pe care le deţine în Parlament şi în AUR.

"Până la finalizarea cercetărilor legale asupra faptelor pentru care sunt suspectat, îmi dau demisia din toate funcţiile pe care le deţin în Parlament şi în partidul Alianţa pentru Unirea Românilor.

Rămân cu sufletul alături de toţi colegii şi prietenii care, cu dăruire şi devotament, vor continua să-şi dedice viaţa în serviciul binelui", precizează Gheorgheosu într-o declaraţie de presă transmisă Agerpres de către Biroul de comunicare al AUR.

ADVERTISING

El adaugă că este direct răspunzător pentru faptele sale, pe care le judecă legea românească şi care trebuie respectată.

"Dincolo de legea şi libertatea fiecărui om, în România există o lege şi ea trebuie respectată. Faptele de care sunt suspectat le judecă legea românească, oamenii din jur şi, mai presus de toate, Dumnezeu. Dar pentru faptele mele, ca om şi cetăţean, răspund numai eu", afirmă Gheorghescu.

Plicul a fost descoperit de SPP

Cei de la SSP au descoperit plicul, ieri, în urma unei verificări, iar apoi au sesizat Poliția Capitalei.

Secția 17 a transmis ulterior că a fost sesizată de SPP cu privire la unul din punctele de acces ale clădirii Parlamentului, unde a fost identificat un bărbat ce avea asupra sa un plic, ce a ridicat suspiciuni.

”În data de 26 august 2021, poliţişti din cadrul Secţiei 17 au fost solicitaţi de SPP să se prezinte la unul din punctele de acces ale clădirii Parlamentului, unde a fost identificat un bărbat ce avea asupra sa un plic ce a ridicat suspiciuni. Lucrarea întocmită a fost transmisă unităţii competente material, Brigada de Combatere a Crimei Organizate Bucureşti, la acest moment fiind in instrumentarea DIICOT - Structura Centrală”, a transmis vineri Poliţia Capitalei, citată de News.ro.

ADVERTISING

În acest caz se fac cercetări și încă nu a fost deschis un dosar penal.

Dragu: Legea nu permite nici pentru consum propriu

Mircea Gheorgheosu va fi anchetat și de conducerea Parlamentului, iar dacă se dovedește că a încercat să introducă droguri în clădire ar putea fi concediat.

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a confirmat, vineri, că Mircea Gheorgheosu a fost depistat cu substanţe interzise.

"Este adevărat, ieri, la controlul regulamentar pentru accesul în clădirea Parlamentului, un angajat de la grupul parlamentar AUR a fost depistat cu substanţe interzise asupra lui, a fost reţinut şi predat Poliţiei şi este o anchetă în derulare", a precizat Dragu, citată de Agerpres.

Întrebată dacă Senatul poate lua anumite măsuri asupra celui în cauză, ea a menţionat că acesta este angajat al grupului AUR, însă cazul va fi pus în discuţie la Comisia de disciplină.

"Este angajat al grupului AUR la Senat, este o menţiune importantă pe care trebuie să o facem aici, este grupul AUR care trebuie să facă ceva, noi vom pune în discuţie în Comisia de disciplină acest caz, mai ales că trebuie să arătăm ce se poate întâmpla, trebuie să arătăm că lucrurile nu pot merge în felul acesta", a afirmat preşedintele Senatului.

Cât despre faptul că angajatul AUR le-ar fi spus celor de la SPP că asupra lui s-a găsit o cantitate foarte mică de substanţă interzisă, pentru folos propriu, Anca Dragu a subliniat că legea nu permite acest lucru.

"Legea nu permite nici pentru consum propriu şi categoric este o infracţiune gravă, dar acest caz este instrumentat deja de circa 17 Poliţie", a conchis preşedintele Senatului.

ADVERTISING

Conform legii, ”cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

Simion susţine legalizarea marijuanei

George Simion, unul dintre fondatorii AUR, a avut o replică ironică la evenimentul din Parlament.

„Aşteptăm desfăşurarea anchetei şi apoi ne vom pronunţa. Cu siguranţa domnul Gheorgheosu nu va fi propunerea noastra pentru prim-ministru”, a spus George Simion, pentru News.ro.

Amintim că Simion militează pentru legalizarea ”cânepei românești”. El susține consumul de cannabis în scop medicinal.

George Simion, un tânăr politician, fondatorul partidului Alianța pentru Unirea Românilor - AUR , ne vorbește despre problemele pe care le întâmpină cultivatorii de cânepă din România.În speranța că anul acesta va ocupa un loc în Parlament, îi cerem lui George să nu uite și de scopurile recreative ale canabisului.Totodată vă rugăm pe voi să semnați petiția www.legalizam.ro, pentru a le arăta tuturor Parlamentarilor, nu doar lui George, că sunt mulți votanți care sunt interesați de legalizarea canabisului.

Publicată de Legalizăm.ro pe Marţi, 11 august 2020

Citește și: RISE Project: Un senator AUR a fost prins cu o plantație de marijuana în curte. Reacția partidului

Citeşte şi articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇