Un cetăţean grec, implicat într-un accident rutier în Bulgaria în urma căruia o personă a murit, a fost reţinut, marţi seară, de poliţiştii din Ilfov.
Bărbatul a încercat să-şi repare maşina fără a avea autorizaţie, iar pe numele său autorităţile bulgare au emis un mandat de arestare pentru fugă de la locul accidentului.
”În urma unor activităţi investigativ-operative, poliţiştii oraşului Măgurele au depistat şi identificat într-o anexă de birouri, dintr-un imobil situat în oraşul Măgurele, unde se află şi un atelier auto, un bărbat, în vârstă de 68 de ani, cetăţean grec, care a încercat să convingă personalul unităţii service, să efectueze reparaţii la autoturismul său, fără a prezenta autorizaţie de reparaţie.
În cadrul verificărilor şi investigaţiilor, poliţiştii din Măgurele au stabilit că autovehiculul respectiv ar fi fost implicat într-un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane, pe teritoriul Bulgariei”, a transmis, marţi seară, IPJ Ilfov.
Potrivit sursei citate, poliţiştii din Măgurele au deschis un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea atribuţiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparatiilor.
”În urma relaţionării cu autorităţile din Bulgaria, acestea au emis la data de 3 august a.c. pe numele bărbatului, un Mandat European de Arestare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. Bărbatul respectiv are drept de rezidenţă în România”, au mai precizat poliţiştii.
Potrivit acestora, persoana depistată se află în custodia poliţiştilor Serviciului de Investigaţii Criminale, competenţi pentru efectuarea procedurilor privind punerea în aplicare a Mandatului European de Arestare.