Datele oferite marți de către Institutul Național de Statistică (INS) la solicitarea Spotmedia.ro nu confirmă informațiile politicienilor potrivit cărora, în premieră, anul acesta s-ar fi născut mai mulți copii români în străinătate decât în țară.
Primul care a făcut această afirmație, fără să prezinte și statisticile doveditoare, a fost presedintele PSD, Marcel Ciolacu.
Astfel, joi, 17 iunie, la Parlament, în cadrul dezbaterii proiectului de lege cu privire la susținerea familiilor tinere cu copii, Marcel Ciolacu a afirmat că cea mai mare problemă a Romaniei este una de natură demografică și că, ”pentru prima oară, numărul de copii români născuți în străinătate a depășit numărul de copii născuți în România”.
Afirmația a fost reluată ulterior de ministrul Muncii, Raluca Turcan (PNL), care în data de 27 iulie a declarat (tot fără a preciza care e sursa informației), într-o conferință de presă susținută la Constanța, că ”pentru prima dată anul acesta avem mai mulţi copii născuţi în străinătate decât în ţară, ceea ce pentru noi este dramatic”.
Raluca Turcan nu a răspuns, până acum, solicitărilor Spotmedia.ro privind clarificarea surselor de informare în baza cărora a făcut această afirmație.
În schimb, INS ne-a pus la dispoziție datele de care dispune și care nu confirmă cele spuse de către cei doi politicieni. Precizăm că suntem și în așteptarea unui răspuns din partea Comisiei Europene.
Cum arată datele furnizate de Institutul Național de Statistică
Conform răspunsului primit la redacție de la INS, datele statistice arată astfel:
Alte statistici lunare din ultimii ani, publicate pe site-ul INS: