Un copil a fost rănit de tencuiala desprinsă de pe un bloc din București

Un copil de 11 ani a fost rănit în Sectorul 5 din Capitală, după ce s-a desprins o bucată de tencuială de pe un bloc.

Copilul a fost rănit la nivelul brațelor, potrivit Digi24. Martorii au povestit însă că minorul se afla foarte aproape de bloc, astfel că ar fi putut fi rănit la cap foarte ușor, dar a avut noroc.

Incidentul a avut loc în Sectorul 5 din Capitală, pe Șoseaua Alexandriei.

Pompierii care au ajuns la fața locului au desfășurat o schelă pentru a îndepărta alte bucăți de piatră sau tencuială care ar mai putea cădea.

ADVERTISING

Blocul a fost construit în anii '70 și din 2018 se află pe lista de așteptare pentru reabilitare termică.

Momentan, nu sunt fonduri disponibile la Primăria Sectorului 5 pentru ca această clădire să fie reabilitată termic.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇