Cele cinci forțe care schimbă lumea și cum va culmina criza globală cu războiul pentru supremație SUA-China

Acestea cinci: educație, tehnologie, mediu, comunicare, ideologie. Oricât ar părea de soft, pe aliniamentul celor cinci forțe modelatoare ale societăților și, respectiv, de-a lungul acestor „fronturi” extrem de dinamice pe plan internațional, se vor da bătălii dure pentru dominația lumii de mâine, culminând cu războiul SUA-China, care va opune două viziuni fundamental diferite asupra lumii. Cine va fi mai bine pregătit, mai competent, mai adaptat contextului sau va avea mai puține vulnerabilități în domeniile de mai sus va câștiga competiția.

Nu știm când se va produce acest război, dar știm că el va avea loc, că este deja prevăzut de liderii politici, strategii și generalii de ambele părți iar puterea celor două blocuri create în jurul actorilor globali, înainte de a fi măsurată militar, va depinde în mare măsură de cei cinci determinanți menționați mai sus. Vom discuta la final, pe scurt, un posibil scenariu al declanșării ciocnirii decisive între China comunistă și SUA.

Competiția economică și supremația militară vor fi, la momentul crucial al confruntării pentru noua ordine mondială, doar reflecția ultimă a factorilor transformatori și de performanță ai societăților democratice sau totalitare grupate în jurul SUA (Alianța Nord-Atlantică), respectiv al Chinei (alianța în formare China-Rusia [1]), nu motivul primar al victoriei sau înfrângerii.

Va fi întocmai cum s-a întâmplat și în cele două Războaie Mondiale sau în Războiul Rece. Războaiele și deznodământul lor au venit în urma unor lungi transformări petrecute în țările combatante, cu 2-3 decenii înainte, care au setat în moduri diferite societățile învingătoare și învinse.

ADVERTISING

În confruntările secolului XX, democrațiile liberale s-au dovedit net superioare pe toate planurile regimurilor dictatoriale. Dar 1989 este mult în urmă iar președinții Xi Jinping și Putin, doi mici pioni ai regimurilor comuniste acum 32 de ani (primul era conducătorul unei Școli de partid din provincie, al doilea ofițer KGB de rang mediu, aflat în misiune la Dresda), se gândesc că a venit momentul să sfideze din nou ordinea liberală occidentală și să-și ia revanșa istorică. O serie de tulburări și crize din societățile occidentale, survenite de 20 de ani încoace, îi fac pe cei doi dictatori să parieze pe declinul iremediabil al SUA și al Occidentului.

Schimbarea lumii în timpul generației noastre nu este produsă de pandemia de Covid, așa cum se grăbesc mulți să creadă. Este adevărat că pandemia a accelerat și agravat un set de tendințe latente și insidioase din ultimele două decenii (după atacurile teroriste apocaliptice din 11 septembrie 2001), dar nimic din ce se întâmplă acum, în profunzimea sistemelor politice, economice, sociale și culturale ale lumii nu este, de fapt, nou. Eterna paradigmă a dominației, în care evoluăm de la un deceniu la altul și de la un secol la altul, își schimbă numai hainele, determinanții, fronturile și instrumentele de acțiune.

Masca pe care trebuie să o purtăm în aceste vremuri pentru sănătatea noastră este doar avertizorul simbolic trecător al scenariilor și mutațiilor societale gigantice care vin peste noi, la care participăm în diverse roluri, cu sau fără voia noastră, unii cu exaltare, frenezie, frustrare, ură sau sentiment revanșard, alții cu moderație, scepticism, reticență, îndoieli sau dileme, mutații care ne schimbă însă tuturor și ireversibil viețile. Așadar, fiți liniștiți (sau nu, depinde de perspectiva din care privim lucrurile), nu masca și nu pandemia ne vor schimba pe termen lung viețile, așa cum în 1918-1920 nu gripa spaniolă și nu masca de atunci au determinat lanțul uriaș al transformărilor din Europa și de la nivel global, care au influențat întregul secol.

Să fixăm, încă o dată, pentada decisivă: educația, tehnologia, mediul, comunicarea (încrederea sau decredibilizarea politică a regimurilor și instituțiilor) și ideologia (cuprinzând valorile și convingerile cetățenilor). Acestea sunt cele cinci forțe conducătoare („driverele”) din societatea globală, puternic interconectate, care motivează, alimentează și împing transformările lumii în care trăim, fiind principalii determinanți ai direcțiilor și deciziilor actuale și mai ales ai celor viitoare.

Integratorul, sinteza și finalitatea acestor cinci vectori rămâne, desigur, dominația.

Și SUA, și China doresc să domine lumea, și implicit să o domine pe cealaltă. De aceea inevitabilitatea conflictului nu poate fi pusă la îndoială, pe termen mediu sau lung. Orice competiție majoră pe plan internațional s-a tranșat întotdeauna prin confruntare, chiar dacă, de exemplu, cea prin care s-a prăbușit Uniunea Sovietică a fost un Război Rece. Tot un război a fost însă și acela.

Unii, fie conservatori, fie neo-marxiști, vor remarca sau vor contesta absența din listă a unor determinanți tradiționali ai marilor schimbări din istorie – capitalul, teritoriul (geopolitica), populația, autodeterminarea națională sau invazia, religia, resursele (de petrol, aur, hrană etc.), superioritatea militară, inechitățile sau drepturile. Niciunele nu se regăsesc pe lista mea de mai sus. Ar fi pentru prima dată în istoria modernă când trecerea de la un capitol la altul nu se realizează în mod direct din tensiunea creată în jurul acestor factori, ci a altora. Sau, altfel spus, chiar dacă există în continuare, factorii tradiționali sunt în mare măsură influențați în prezent de pentada definită la începutul articolului. De exemplu, ești puternic economic și militar fiindcă ai superioritate tehnologică și educațională, fiindcă ai investit în inovație, cercetare și dezvoltare și, respectiv, fiindcă te sprijină o societate cu un grad mai mare de încredere și reziliență, capabilă să treacă prin crize cu succes. Neîncrederea în propriul sistem este catastrofală într-un război.

Omenirea a ajuns la un nivel de dezvoltare la care, paradoxal, deși traversează o perioadă de criză globală/sistemică, banii sunt mai mulți ca oricând, teritoriile nu mai sunt esențiale (nu spun că nu sunt importante), religia devine -orice ar spune dreapta conservatoare- doar un pretext de orientare a indivizilor și grupurilor în raport cu direcțiile de evoluție politică ale societății, avem încă resurse naturale semnificative, ba mai mult, se descoperă/creează noi tipuri de resurse care le fac pe unele dintre cele vechi inutile (vom vedea cazul hidrocarburilor), forța militară a celor două blocuri (Occident versus China-Rusia) este aproximativ egală, inechitățile și discriminarea s-au redus substanțial față de deceniile și secolele trecute -orice ar spune stânga progresistă- iar drepturile („îndreptățirile”) sunt deja la un nivel fără precedent în lumea occidentală. Chiar și în China sau Rusia, aflate mult sub calitatea vieții din Occident, oamenii trăiesc mai bine în prezent decât acum 30-40 de ani. Nicicând un număr mai mare de oameni nu au trăit mai bine ca în prezent în Europa, America, Asia și pe celelalte continente ale planetei. Și totuși, nicicând cantitatea de nemulțumire cumulată nu a fost mai mare. Semințele populismului și dezinformării încep să rodească.

Cine spune că luptă astăzi și este dispus să plece la război sau la revoluție pentru teritoriu, religie, echitate, combaterea discriminării sau drepturi, ori nu înțelege pentru ce este în realitate chemat/manipulat să militeze, ori înțelege dar este ipocrit și spune altceva. Firește că acești factori există în continuare, își au relevanța lor relativă, dar ei nu se mai află demult la un nivel critic, fiind vorba de aspecte reglementate net superior față de epocile trecute. Alții sunt acum indicatorii care mișcă lumea.

În prezent, mințile oamenilor sunt acaparate tot mai mult de tehnologie, ideologie și comunicarea în bulă, fiind tot mai predispuse la confruntare. Tranformările din mediul înconjurător, intens mediatizate, sporesc și ele angoasele și viziunile ultimative, de resetare a lumii, și vor modifica modelul economiei viitoare.

Dar cum este posibil ca modernizarea, avansul tehnologiei și pătrunderea facilităților tehnologice în viața noastră să meargă mână în mână cu ideologizarea, radicalizarea și mediocritatea intelectuală?

La prima vedere, văzând ce telefoane performante și rețele de comunicare complexe ne stau la dispoziție, am fi tentați să credem că progresul tehnologic înseamnă deschidere la minte, dezvoltare cerebrală, relaxare emoțională și nuanțare intelectuală. Într-un cuvânt, oameni mai buni, mai stabili, mai rafinați și mai deștepți.

În realitate, dincolo de viteza și volumul informației la care avem acces (de cele mai multe ori de calitate proastă), efectele tehnologiei asupra dezvoltării minții și inteligenței umane se dovedesc exact inverse. Nu este o conspirație, este pur și simplu un proces de polarizare. O infimă elită de programatori de algoritmi, experți de vârf și strategi în comunicare au devenit din ce în ce mai inteligenți, mai eficienți și mai puternici, în timp ce sute de milioane de consumatori de tehnologie devin captivi și ușor manipulabili.

Tehnologia stimulează radicalizarea, nu o împiedică. Problema esențială este însă că niciodată controlul politic, economic și social nu este perfect (vechea iluzie a manipulatorilor), niciodată nu se poate limita doar la profit financiar, electoral sau de influență simbolică și la respectarea unor „reguli ale comunității” formale, iar scăparea de sub control poate duce la descărcarea unor energii negative devastatoare. La nivel micro și macro, adică al societăților și al sistemului internațional în ansamblu. Ceea ce este pe cale să se întâmple în acest secol al tehnologiilor avansate și al reideologizării intense.

Asaltul tehnologiei este copleșitor. Sunt multe beneficii ale tehnologiei, dar sunt și capcane. Clișeele și formatele prestabilite iau locul autonomiei intelectuale și gândirii critic-analitice. Oamenii nu mai știu/nu mai pot/nu mai au răbdare să citească texte lungi (cărți) și nu mai pot scrie de mână. Anumite „funcții cerebrale” se atrofiază. Subiectele la examenele de matematică trebuie să fie de la un deceniu la altul tot mai ușoare, pentru a asigura promovabilitatea cohortelor de elevi și supraviețuirea guvernelor de mânia populistă a părinților. Copiatul este cvasi-generalizat, la toate nivelurile. În majoritatea lor, studenții nu urmăresc altceva decât obținerea cât mai facilă a unui „carton”, cu care nu știu ce vor face în continuare. Motivația educațională reală este tot mai rară. Standardele educaționale și culturale reale sunt tot mai joase dar sistemul birocratic al învățământului se acoperă doct în hârtii, proceduri și raportări, care fac ca non-valoarea și inutilitatea să îmbrace haine savante. În mod evident, modelul educațional, inovarea și dorința de cunoaștere trebuie revigorate în democrațiile liberale.

Copiii și adolescenții vor Tik-Tok, Instagram și poze. Subiecte cât mai „light and funny”. Televiziunile devin grobiene, servind doar așteptările și gusturile sfertodocților. Ziarele au dispărut. Imaginea ia locul textului. „Autocorrect”-ul de pe tastatura telefonului spune că ne face viața mai ușoară. Capacitatea rațională a indivizilor și nivelul de inteligență sunt categoric în scădere (există studii solide care arată declinul scorului IQ [2] în ultimii 30-40 de ani, explicată prin tot felul de cauze), prin transferul de inteligență dinspre mintea umană spre confort tehnologic și lene intelectuală. Este ca și cum materia cenușie s-ar scurge treptat din cutia craniană în cipurile computerelor și în softurile tot mai complexe ale telefoanelor, lăsând în urmă prizonieri ideologici, handicapați intelectual, indivizi radicalizați și superficiali, inculți, viitorii militanți și războinici plictisiți de tot și de toate, aflați în căutarea unui ideal de viață pe care oricând cineva cu abilități de comunicare poate să-l livreze haios împachetat, pe o rețea socială, într-o bulă pregătită să primească acel ideal prefabricat.

Peste acest tablou schimbător al societăților, se va suprapune confruntarea pentru supremație China-SUA. Ea nu mai poate fi evitată, a început deja.Există posibilitatea unei confruntări militare între cei doi coloși, după cum există și posibilitatea unei victorii simbolice, date de prăbușirea celuilalt, după modelul colapsului regimului sovietic și al URSS. Este mult prea devreme să putem spune acum care va fi deznodământul confruntării pentru supremație. Nu întâmplător, liderii americani atrag atenția asupra regiunii Indo-Pacific, de unde se așteptă să vină cea mai mare sfidare la adresa supremației americane. Apelul recent adresat de Washington Japoniei, de a fi pregătită să fie alături de SUA în regiune, spune și el multe. NATO ar putea fi treptat globalizat, fiind orientat pentru „ apărare la 360 de grade”, adică inclusiv spre regiunea Indo-Pacifică.

Dacă cineva se mai întreabă cum ar putea începe, să spunem clar că cel mai probabil scenariu este ca, la un moment dat, China să invadeze și să preia controlul asupra Taiwanului, punând la încercare garanțiile de securitate americane. Acesta va fi un moment de totul sau nimic – dacă Statele Unite intervin militar pentru apărarea Republicii China, războiul cu Republica Populară Chineză devine inevitabil. Dacă nu intervin, „ordinea americană” globală a luat sfârșit iar credibilitatea SUA ca garant al securității aliaților este terminată. Rusia va prinde la rândul ei curaj să agreseze țări din Estul Europei. Dilema intervenției militare va fi dintre cele mai grele posibile.

Momentul acestei mișcări inevitabile va fi însă cântărit foarte bine de regimul de la Beijing și foarte probabil va fi suprapus cu o doua provocare strategică simultană pentru SUA, care să îi slăbească potențialul de intervenție (de exemplu, un război regional Iran-Israel, în care SUA vor trebui de bună seamă să apere Israelul). Acordul de colaborare strategică pe 25 de ani China-Iran și finanțarea de 400 de miliarde de dolari (!) anunțată recent de China pentru Iran nu sunt deloc o veste bună pentru Israel și pentru șansele SUA de a mai impune sancțiuni considerabile la adresa Teheranului. Voi aborda într-o analiză viitoare, pe larg, scenariul unei invazii a RPC în Taiwan, suprapusă sau nu cu o altă criză regională, și consecințele unui asemenea gest ofensiv.

Până la acest punct culminant al confruntării pentru supremație, care poate fi simbolic sau chiar concretizat printr-o ciocnire militară, competiția între Occident și Eurasia dictatorială ruso-chineză va evolua pe coordonatele celor cinci determinanți care schimbă lumea în care trăim. Cine va fi mai bine pregătit pentru a face față celor cinci bătălii sectoriale menționate și va avea societăți mai puternice, mai educate și mai stabile, va câștiga războiul pentru supremație globală.