10 morți și 5 răniți după un atac israelian în sudul Libanului. Când vor fi reluate negocierile

10 morți și 5 răniți după un atac israelian în sudul Libanului. Când vor fi reluate negocierile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Aproximativ 10 persoane au fost ucise, inclusiv doi copii, iar cinci au fost rănite în urma unui atac israelian asupra unei clădiri rezidenţiale din oraşul Nabatieh din sudul Libanului, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat NNA, citată de Reuters.

Victimele erau toţi cetăţeni sirieni, a spus NNA, adăugând că un bilanţ final al atacului va fi anunţat după ce vor fi efectuate teste ADN pentru a determina identitatea victimelor.

Armata israeliană a declarat că atacul aerian a vizat un depozit de arme folosit de militanţii Hezbollah.

ADVERTISING

Atacul a avut loc după ce discuţiile de încetare a focului dintre grupul islamist palestinian Hamas şi Israel au fost întrerupte vineri, la Doha, urmând ca negociatorii să se întâlnească din nou săptămâna viitoare.

Tensiunile au crescut în regiune în ultimele săptămâni, după ce o rachetă pusă pe seama Hezbollah a ucis 12 copii şi adolescenţi pe Înălţimile Golan, ocupate de Israel.

Israelul a răspuns cu uciderea unui comandant de top al Hezbollah, în suburbiile Beirutului.

ADVERTISING

Hezbollah a promis că va riposta Israelului, la fel ca şi Iranul, pentru uciderea la Teheran a şefului politic al grupării palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇