UK avertizează că sunt riscuri majore în Marea Neagră, din cauza minelor

UK avertizează că sunt riscuri majore în Marea Neagră, din cauza minelor

Rusia continuă blocada pe coasta Ucrainei şi o împiedică să se reaprovizioneze, iar minele din Marea Neagră reprezintă un risc serios pentru activitatea maritimă.

Concluziile apar în cea mai recentă analiză a situației din Ucraina, publicată duminică dimineaţă de Ministerul Apărării din Marea Britanie, care se bazează pe informaţii de la serviciile secrete.

Rusia are în continuare capacitatea de a încerca o debarcare, dar o astfel de operaţiune are un potenţial de risc tot mai mare, pentru că forţele ucrainene au avut destul timp la dispoziţie pentru a se pregăti pentru o astfel de situaţie, a transmis Ministerul Apărării din UK, citat de Sky News.

În raport se mai spune că originea minelor din Marea Neagră nu este clară, dar prezenţa lor e cu siguranţă rezultatul activităţii navale ruse în zonă, demonstrând modul în care invazia Ucrainei afectează interesele neutre şi ale civililor.

ADVERTISING

Amintim că o mină marină plutind în derivă a fost observată, luni dimineaţă, de un pescador, în Marea Neagră, la 70 de kilometri de Capu Midia, iar în zonă a fost trimisă o navă militară pentru neutralizarea acesteia. Şi turcii au descoperit astfel de mine în apele lor.

Pe de altă parte, în ultima săptămână, a existat o concentrare a activității aeriene rusești către sud-estul Ucrainei, mai arată raportul specialiştilor militari britanici, relatează The Guardian.

ADVERTISING

În ciuda eforturilor Rusiei de a diminua capacitatea de apărare aeriană a Ucrainei, aceasta continuă să ofere o provocare semnificativă operațiunilor aeriene.

Aeronavele rusești sunt încă vulnerabile la sistemele de apărare aeriană cu rază scurtă și medie.

Incapacitatea Rusiei de a găsi și distruge sistemele de apărare aeriană a împiedicat serios eforturile de a obține controlul asupra spaţiului aerian, ceea ce a afectat semnificativ capacitatea de a sprijini avansul forțelor terestre pe mai multe fronturi.

ADVERTISING

Ziua 39 de război - desfăşurarea evenimentelor


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇